‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 27 noiembrie, 2024
-3.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleȘtefan Mulear, student: Am ales să studiez Silvicultura. Mă regăsesc 100% și recomand și...

Ștefan Mulear, student: Am ales să studiez Silvicultura. Mă regăsesc 100% și recomand și altor tineri pasionați de natură specialitatea

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Ștefan Mulear este în anul II, Facultatea Științe Agricole, Silvice şi ale Mediului (FȘASM), specialitatea Silvicultură și grădini publice, Universitatea Tehnică din Moldova. 

A ales să urmeze studiile anume la această facultate fiind îndemnat de rude, care la fel au învățat această specializare. Astfel că, după absolvirea liceului, a depus actele la UTM. 

„Îmi place foarte mult natura, mi-am dorit întotdeauna să studiez cât mai mult despre plante. Am venit la facultate având mari așteptări și sper că cunoștințele pe care le voi acumula pe parcursul anilor mă vor ajuta să mă realizez în acest domeniu”. 

Ștefan susține că modernizarea sălilor de studii, a laboratoarelor, construirea de noi sere și înființarea plantațiilor la FȘASM, dar și a procesului de predare, dotarea cu utilaje și echipamente de ultimă generație sunt pași importanți și necesari din care vor avea de beneficiat atât profesorii, studenții, cât și întreaga țară. 

„Desigur că planific să mă angajez anume în domeniul pe care îl studiez. În caz contrar nu văd sensul de a învăța la facultate și apoi să lucrezi în cu totul alt domeniu”.

‹ adv ›

Tânărul mai spune că fiind abia în anul II, ar dori să fie incluse în programul de studii cât mai multe ore de specialitate.

„Toate aceste obiecte le-am învățat la liceu și mă gândească că la facultate ar fi trebuit să fie mult mai restrâns programul, astfel ca să avem ore anume la specialitatea pe care o învățăm. Orele de practică la fel ar trebuie să fie cât mai multe. Personal, sper să merg la stagiu de practică în raionul Călărași, acolo unde locuiesc”.

silvicultura utm

Ștefan ne-a mărturisit că, trăind departe de aglomerația din oraș, nici nu putea să aleagă o altă specialitate, îi place mult liniștea naturii, aerul curat și animalele. 

„Salariul inițial este unul mic, dar cred că dacă ești un specialist bun, depui efort, muncești cu dăruire și dedicare poți obține un venit care să-ți fie suficient pentru un trai decent”. 

Grupa în care își face studiile Ștefan Mulear este formată din opt studenți, iar potențialul instituției este unul mult mai mare.

‹ adv ›

Astfel că, tinerii care încă nu au decis în ce domeniu să urmeze studiile pot alege Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, care oferă oportunitatea de a te implica în experiențe didactice și de cercetare organizate împreună cu cei mai importanți angajatori din domeniu. 

Dacă ești un tânăr pasionat de agricultură, accesează acest link pentru a vedea oportunitățile de studii disponibile în cadrul Facultății Științe Agricole, Silvice și ale Mediului, UTM.

Pentru mai multe detalii, apelați la 0677 79 792.

‹ adv ›

Acest material face parte din seria de materiale realizate în scopul promovării studiilor în agricultură și a fost realizat cu susținerea Elveției și a organizației Helvetas, prin proiectul OPTIM.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›