duminică, 24 noiembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeSchema de protecție și fertilizare la vița de vie aplicată de Terra Vitis, prezentată...

Schema de protecție și fertilizare la vița de vie aplicată de Terra Vitis, prezentată la peste o sută de fermieri

Recomandate

Pentru a treia oară, întreprinderea Terra Vitis din Republica Moldova a fost gazda unui eveniment de importanță pentru viticultori, organizat de compania Corteva.

Cu o suprafață de 40 de hectare de viță de vie și o colecție impresionantă de 200 de soiuri, Terra Vitis a oferit un cadru ideal pentru desfășurarea acestui seminar, care a reunit sute de viticultori din Moldova, dar și câțiva din România.

Evenimentul a fost centrat pe discutarea provocărilor actuale din domeniul viticulturii, pe prezentarea celor mai noi scheme de protecție și fertilizare, precum și pe evaluarea unor soiuri remarcabile din colecția Terra Vitis.

soiuri de colectie vita de vie

În 2024, Corteva vine cu un portofoliu complet pentru viticultură, ceea ce va permite obținerea unor recolte de înaltă calitate, realizând toți pașii necesari cu produse performante.

Petru Mihov, fondatorul Terra Vitis, a reflectat asupra provocărilor cu care se confruntă viticultorii în acest an, inclusiv problemele legate de calitatea strugurilor și de impactul condițiilor meteorologice din iarnă.

mihov pentru terra vitis

„Sectorul strugurilor a devenit mai exigent din punct de vedere al calității. Din iarnă, plantele nu au ieșit tocmai bine, nu toți strugurii au fost obținuți din mugurii centrali. Totuși, sperăm să fie în limitele standardelor, iar cu ajutorul produselor Corteva minimizăm riscurile asociate,” a spus Petru Mihov.

George Andron, National KAM Specialty Crops România și Moldova:

george andron corteva

„Terra Vitis este un punct cheie în producția de struguri de masă de calitate în Republica Moldova, iar Corteva vine să aducă soluții eficiente fermierilor. La Terra Vitis nu este doar un lot demo, produsele Corteva fiind aplicate pentru protecția plantelor pe toată suprafața cultivată cu viță de vie în cadrul acestei întreprinderi,” a declarat George Andron.

Acesta a mai subliniat că, produsele Corteva sunt de ultimă generație, cu substanțe active din grupe chimice noi, asigurând atât controlul patogenilor, cât și evitarea rezistenței acestora.

Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Crop Protection România și Moldova:

adrina ionescu corteva

„Le-am prezentat fermierilor tehnologia pe care o parte din ei o cunoșteau, dar într-o notă mai adaptată vremurilor, în care orice picătură de apă trebuie folosită mai bine. Gama Biologicals, ce include Harbest, BioForge®, Starter Mn, Keylate B, Sugar Mover® și UtrishaTM N, au fost aplicate în loturile prezentate pentru a utiliza cât mai eficient nutrienții și apa pe care le avem în sol,” a explicat Adrian Ionescu.

El a evidențiat și beneficiile produselor Corteva în condițiile de stres din acest an, menționând că atenția s-a concentrat pe perioada până la bob de piper, pentru a minimiza riscurile asociate cu stresul viței de vie.

Schema de protecție aplicată în plantația Terra Vitis

schema de protectie vita de vie

Schema detaliată de protecție și fertilizare a fost prezentată de către Alexandru Neamțu, Key Account Manager Culturi Speciale Republica Moldova:

„Am organizat un lot demonstrativ cu principalele produse pentru controlul bolilor la vița de vie, cum ar fi mana (ZorvecTM VinabriaTM, ZorvecTM Vinabel® aplicate înainte și după înflorit) și făinarea (Karathane™ – două tratamente înainte de înflorit, Talendo® – înainte de înflorit și, în combinație cu Karathane, la compactarea strugurilor). Avem nevoie de o acoperire cât mai bună, ca produsele să ajungă în interiorul strugurilor și să avem o protecție cât mai eficientă. Toate produsele au fost aplicate în perioadele critice de dezvoltare, iar rezultatele sunt excepționale,” a spus Alexandru Neamțu.

Schema de fertilizare din cadrul Terra Vitis – produsele Biologicals

corteva moldova

Înainte de înflorire pentru stimularea polenizării în plantație a fost aplicat Harbest 3 litri/ha + BioForge® 1 litru/ha.

După înflorire: două tratamente cu Harbest 10 litri/ha (dimensiunea bobițelor „bob de piper”), peste 14 zile repetând tratamentul, adăugând un litru de BioForge®, necesar din cauza primăverii mai anevoioase, ce a impus oferirea unei atenții mai sporite favorizării dezvoltării, multiplicării celulare calitative în bobițe.

„Recomandăm utilizarea UtrishaTM N înainte sau după înflorit, ținând cont de temperaturi, deoarece produsul necesită temepraturi optime (15-25 grade Celsius”.

Ultimul produs aplicat în lot a fost Sugar Mover® Zinc în doză de 5 litri/ha. Acesta contribuie la o mișcare a zaharurilor din aparatul foliar spre bobițe.

„SugarMover este un produs foarte flexibil, poate fi aplicat porționat sau toată doza concomitent. Datorită produsului dat, vom avea bobițe mai mari, o colorare mai calitativă, un strat de pruină mai înalt”.

Experiențe în utilizarea produselor Corteva

Maria Vedrașco, reprezentanta Cooperativei de Întreprinzător „VED-MAR AGRO”, a împărtășit experiențele pozitive în utilizarea produselor Corteva. Ea a menționat că, datorită noilor substanțe active oferite de Corteva, reușesc să asigure limita maximă a reziduurilor în struguri și să obțină rezultate bune.

maria vedrasco

„Acesta e primul an în care lucrăm cu Talendo® și ZorvecTM Vinabel®. ZorvecTM Vinabel® nu conține folpet, iar acest lucru ne permite să-l includem în schema de protecție fără riscuri. Am lucrat și cu Sugar Mover® Zinc, oferindu-ne cele mai bune rezultate aplicat la 30 de zile până la recoltare. Anul acesta, am aplicat UtrishaTM N pe toată suprafața și observăm că plantele sunt mai verzi,” a declarat Maria Vedrașco.

Andrei Covali, agronom-șef la Vinăria din Vale, a adăugat că produsele Corteva se remarcă prin eficiență sporită, fiind utile în special în momentele critice pentru vița de vie.

andrei covali

„Practic, utilizăm toate produsele Corteva prezentate în cadrul evenimentului la vița de vie, în special apreciem mult ZorvecTM VinabriaTM și Talendo®. În acest an, nu am aplicat doar UtrishaTM N din cauza unui an mai anevoios în care temperaturile au atins valori maxime mult prea rapid. Sunt produse care ne soluționează multe probleme și pe care le utilizăm în special în plantațiile pe sistem Pergola”.

Pentru mai multe detalii, accesați corteva.md.

Luminita Crivoi
Luminita Crivoi
Expert în agricultură

Citește și ›

Advertoriale