Olga Iablonschi are 46 de ani și este mamă a 11 copii. De 25 de ani, familia Olgăi face agricultură în satul Grigorăuca, raionul Sîngerei.
La început soții Iablonschi lucrau pământul pentru că doar așa își puteau hrăni copiii și doar astfel puteau câștiga bani într-o perioadă în care locuri de muncă nu se găseau nici la sat, nici la oraș.
Acum, antreprenorii spun că fac agricultură pentru că le este drag pământul.
An de an familia Iablonschi tot și-a mărit suprafața de pământ.
Au văzut că semănând cereale nu reușesc să-și acopere cheltuielile, mai ales în anii secetoși, când înregistrau pierderi mari și au hotărât să cultive legume.
La început în câmp deschis, apoi în sere. Produceau legume pentru consumul propriu, apoi au început a vinde și sătenilor.
Cea mai mare problemă a fermierilor era consumul mare de energie electrică și prețul, care a crescut în ultimii doi ani.
Pentru a iriga trei sere, pompele de apă sunt conectate 24 de ore din 24.
Comentarii