Vreme rece, ploi şi lapoviţă anunţă pentru mâine, 13 noiembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS), transmite MOLDPRES.
Potrivit meteorologilor, miercuri, 13 noiembrie, se prevăd valori termice până la 9 grade Celsius, ziua.
Noaptea, mercurul termometrelor va coborî până la 2 grade de ger.
Mai frig va fi tradiţional în nordul ţării. Mâine, pentru regiunile de centru şi sud sunt anunţate ploi slabe, iar la nord se aşteaptă prima lapoviţă din actualul sezon rece.
Surse de la SHS au explicat că în luna noiembrie precipitaţiile cad preponderent sub formă de ploaie.
Ninsoare pe teritoriul țării se semnalează în medie în prima jumătate a lunii noiembrie, dar zăpada repede se topeşte.
Stratul de zăpadă în medie se formează doar în partea de nord a țării.
În luna noiembrie, dintre fenomenele meteorologice extreme, cel mai mare pericol îl prezintă ninsorile abundente şi vântul puternic (în medie o dată în 7-8 ani), sunt posibile viscole şi depuneri de polei şi chiciură (în medie o dată în 20 ani).
Totodată, oamenii legii recomandă conducătorilor auto să schimbe pneurile automobilelor pentru a circula în siguranță în perioada rece a anului.
Persoanele care nu vor schimba pneurile automobilelor riscă amendă de la 150 la 300 de lei.
La fel, începând cu 1 noiembrie, conducătorii auto sunt obligați să circule cu faza scurtă a farurilor şi pe timp de zi pentru a spori vizibilitatea în trafic.
Măsura este prevăzută în Regulamentul Circulației Rutiere și este valabilă anual până pe 31 martie.
Comentarii