Ziua Spicului organizată de C.Î. Agrostoc, a adus noi parteneriate, cât și a amintit de cele testate de ani buni, care mai mult decât contează, marcând 25 de ani de colaborare cu Adama Moldova.
În cadrul evenimentului Ziua Spicului, Adama a prezentat și o parte din produsele sale consacrate dedicate culturilor de cereale păioase, aplicate pe loturile Agrostoc-Prim de la Visoca pe suprafața de 5 hectare.
În total, trei tratamente de bază despre care relatăm în continuare:
Temperaturile joase din timpul primăverii au dictat necesitatea aplicării unor produse eficiente în aceste condiții. Astfel, a fost aplicat fungicidul Forapro.
Forapro conține două substanțe active, sinergice și complementare, într-o formulare de ultimă generație – Fenpropidin 250 g/l + Protioconazol 175 g/l.
Acesta are o activitate sistemică împotriva septoriozei, făinării și ruginii, adică asupra complexului de boli foliare din primele faze de vegetație.
Ca partener pentru controlul dăunătorilor, la acesta a fost adăugat insecticidul Lamdex 5 EC – eficient, cu efect de șoc și repelență activă după aplicare.
La grâu, Lamdex 5 EC asigură controlul a numeroși dăunători și anume: gândacul ovăzului, ploșnița asiatică a cerealelor, tripsul grâului și afide.
Controlul eficient al buruienilor a fost asigurat de produsul Trimmer 50 WG – un erbicid selectiv, sistemic, sulfonilureic pe bază de tribenuron-metil, pentru controlul postemergent al buruienilor cu frunza lată din culturile de cereale.
T2: În următorul tratament au fost incluse produsele: Discovery 250 EC (erbicid sistemic, pe bază de fluroxipir), fungicidul Maxentis și insecticidul Mavrik 2 F.
T3: Ultimul tratament a fost realizat cu produsele Maganic cu formularea revoluționară – Asorbital, pentru combaterea bolilor foliare și de spic în combinație cu insecticidul Kestrel 20 SL.
Mai multe detalii aflați din videoul realizat în cadrul evenimentului sau apelând la reprezentantul ADAMA în Republica Moldova.



