Republica Moldova are, începând de astăzi, prima promoție de absolvenți ai programului MBA în Agrobusiness – un proiect comun al Universității Tehnice a Moldovei (UTM), Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA) și rețelei europene AgriMBA, cu sprijinul financiar al Guvernului Elveției – Swiss Cooperation in Moldova, prin proiectul OPTIM.
Evenimentul de înmânare a diplomelor, desfășurat la UTM, a reunit reprezentanți ai mediului academic, ai instituțiilor publice și ai organizațiilor internaționale care au susținut implementarea programului.
Printre vorbitori s-au numărat Bojan Kolundzija, Team Leader al proiectului OPTIM/Helvetas Moldova care a oferit sprijin pentru implementarea programului, Daniela Pojar, prorector UTM, Agata Malak-Rawlikowska, președinte AgriMBA Network și Maxim Popov, director executiv ADMA.
Un pas spre profesionalizarea managementului agricol
„Programul MBA în Agrobusiness este o investiție în viitorul sectorului agroalimentar. Ne dorim lideri capabili să administreze afaceri performante, conectate la standardele și valorile europene”, a declarat Maxim Popov în deschiderea evenimentului.
El a subliniat că acest program, lansat în premieră națională în 2022, reprezintă „un model de colaborare între mediul universitar, autorități și sectorul privat”, contribuind la consolidarea capitalului uman în domeniul agricol, care are nevoie de viziune managerială și inovație.
Diploma recunoscută în Uniunea Europeană
Din totalul de 27 de masteranzi înmatriculați în prima promoție, 18 au fost admiși la susținerea tezelor, iar 13 au primit astăzi diplomele MBA, recunoscute oficial în Uniunea Europeană.
Potrivit Aureliei Litvin, coordonator local al proiectului, diploma este recunoscută la nivelul Uniunii Europene, corespunzând nivelului 7 de calificare și unei microcalificări de 60 de credite ECTS, certificată prin colaborarea cu Warsaw University of Life Sciences (SGGW) și rețeaua AgriMBA.
„Pentru absolvenți, aceasta este o recunoaștere europeană a competențelor lor manageriale. Programul le oferă șansa de a fi parte dintr-o comunitate academică internațională și de a aplica în practică modele moderne de management agricol”, a menționat Litvin.



Agata Malak-Rawlikowska, președinte al rețelei AgriMBA și profesor la Warsaw University of Life Sciences, a evidențiat contribuția Moldovei la extinderea platformei educaționale europene în domeniul agribusinessului:
„Republica Moldova devine un exemplu de integrare academică și profesională în spațiul european. Absolvenții de astăzi vor fi cei care vor implementa modelele de afaceri moderne și durabile în agricultură.”
Programul își continuă parcursul cu noi serii de studenți
În prezent, programul MBA în Agrobusiness se află la a treia ediție consecutivă.
Seria a doua de masteranzi urmează anul II de studii și se pregătește pentru o vizită de lucru la Bruxelles, unde vor interacționa cu instituții europene și exemple de management agricol performant.
Seria a treia, aflată acum în anul I, confirmă extinderea internațională a programului – printre noii studenți se numără șapte tineri din India, alături de profesioniști și antreprenori din Republica Moldova.
Despre programul MBA în Agrobusiness
Structurat pe șase module desfășurate pe parcursul a doi ani, programul MBA în Agrobusiness combină instruirea teoretică de la profesori ai universităților europene cu aplicabilitatea practică prin studii de caz, lucrări individuale și colaborări cu companii din domeniu.
„Absolvenții au dobândit competențe manageriale și financiare aplicabile imediat în activitatea lor – de la planificare strategică la analiza investițiilor și digitalizarea proceselor”.







