La 13 martie 2026, membrii Cooperativei de Întreprinzători „Agrostoc” s-au reunit în cadrul adunării generale anuale, eveniment în care au fost prezentate rezultatele pentru anul 2025, analizate provocările din agricultură și stabilite obiectivele pentru perioada următoare.
Întâlnirea a adus la aceeași masă conducerea cooperativei, reprezentanți ai instituțiilor publice și fermieri membri.
Pe lângă cele menționate, Agrostoc marchează în acest an 25 de ani de activitate, fiind una dintre cele mai longevive și influente cooperative agricole din regiune.
Un an agricol analizat în fața membrilor
Ionela Calistru, manager comunicare, marketing și relații cu membrii C.Î. Agrostoc, a subliniat rolul acestei întâlniri anuale pentru consolidarea comunității de fermieri din cadrul cooperativei.
„Tradițional, organizăm adunarea generală a membrilor. Astăzi ne-am întâlnit pentru a face bilanțul pentru anul 2025, pentru a prezenta rapoartele de activitate și pentru a stabili noile obiective. Este și un prilej de a ne reîntâlni cu membrii noștri, de a împărtăși experiențele din ferme și din diferite regiuni. În acest an marcăm și 25 de ani de activitate Agrostoc, iar împreună vom planifica și vom trasa direcțiile pentru perioada următoare.”
Potrivit lui Igor Tagadiuc, președintele C.Î. Agrostoc, ultimii ani au fost complicați pentru sectorul agricol, iar cooperativa trebuie să răspundă mai rapid schimbărilor din piață.
„Anii precedenți au fost foarte grei pentru agricultură, iar acest lucru ne-a afectat și pe noi. În același timp, trebuie să mergem înainte, să ne ajustăm și să ținem pasul cu aceste schimbări”, a declarat Igor Tagadiuc.
El a subliniat că, în pofida dificultăților, cooperativa își menține direcția de dezvoltare, iar obiectivul rămâne consolidarea relației cu membrii și adaptarea mai rapidă la cerințele pieței.
Provocările pieței și adaptarea cooperativei
În cadrul discuțiilor despre evoluția cooperativei, Ion Tulei, președintele Consiliului Administrativ al C.Î. Agrostoc, a vorbit despre presiunile din sectorul agricol și despre necesitatea adaptării la noile condiții de piață.
„Per general, cooperativa crește, însă trebuie să fim mai insistenți și să reconfirmăm membrilor noștri că suntem o cooperativă corectă, formată din oameni care vor să facă business și să obțină rezultate împreună. Dezvoltarea cooperativei depinde de implicarea membrilor și de consolidarea colaborării dintre fermieri.”
La reuniune a participat și Vasile Șarban, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Potrivit acestuia, asocierea fermierilor în cooperative permite optimizarea costurilor de producție și consolidarea poziției pe piață.
„Cooperativa Agrostoc este cea mai mare cooperativă agricolă din Republica Moldova și reprezintă un exemplu de cooperare între producători. Noi, ca stat, încurajăm fermierii să se asocieze în cooperative sau grupuri de producători, pentru a avea o politică de dezvoltare coerentă și pentru a-și consolida poziția pe piață.”
Un alt punct important al adunării generale a fost prezentarea rapoartelor de activitate și a situației financiare pentru anul 2025. Membrii cooperativei au analizat:
- Raportul Consiliului Administrativ, prezentat de Ion Tulei
- Raportul președintelui cooperativei, prezentat de Igor Tagadiuc
- Raportul financiar consolidat, prezentat de Veronica Nani, contabil-șef
- Raportul Comisiei de revizie, prezentat de Ana Litr, membru al comisiei.
Pe agenda reuniunii s-au regăsit și mai multe decizii administrative, printre care aprobarea bugetului Consiliului Administrativ pentru anul 2026.
Alegeri și recunoașterea performanței membrilor
Pe agenda adunării generale s-au regăsit și alegerile pentru conducerea cooperativei, inclusiv alegerea președintelui Consiliului Administrativ și confirmarea componenței Consiliului Administrativ.
Evenimentul s-a încheiat cu decernarea premiilor din cadrul programului „Top Membru 2025”, program prin care cooperativa recunoaște performanța fermierilor din rețea și contribuția acestora la dezvoltarea comunității Agrostoc.
Agrostoc – 25 de ani de cooperare agricolă
Fondată în 2001, Cooperativa de Întreprinzători „Agrostoc” reunește producători agricoli din mai multe regiuni ale Republicii Moldova și funcționează pe principiul cooperării între fermieri pentru achiziția de inputuri, comercializarea producției și dezvoltarea unor servicii comune.










