„Fiecare zi de vegetație și fiecare milimetru de apă contează, iar succesul culturii de rapiță începe încă din momentul semănatului”, o spune Denis Gabura, agronom la SRL Agro-Vitalex, din Mereni, Anenii Noi.
Compania exploatează peste 2.200 ha, iar rapița ocupă aproximativ 450 ha, fiind una dintre culturile strategice ale fermei. În plus, exploatația cultivă circa 300 ha de mazăre, cultură inclusă în asolament, iar suprafața acesteia este în continuă extindere.
„Punem accent tot mai mare pe culturile de toamnă din cauza condițiilor climatice tot mai anevoioase din primăvară. Dacă e să vorbim de rapiță, dezvoltarea rapidă a sistemului radicular și acumularea rezervelor înainte de iarnă ne duc de la o cultură medie la una cu potențial ridicat de producție. De aceea, la semănat, punem accent sporit pe fertilizare și tehnologie, în general”.
În acest sezon, Agro-Vitalex a cultivat hibridul LG Ambassador, un hibrid de rapiță pretabil tehnologiei Clearfield®, ceea ce permite combaterea eficientă a buruienilor prin utilizarea erbicidelor pe bază de imazamox.
Semănatul s-a realizat direct în miriște, iar odată cu introducerea seminței a fost aplicat și fertilizantul SEEFCO DAP 18:46, în doză de 150 kg/ha.
DAP 18:46 este un îngrășământ complex cu 18% azot amoniacal și 46% fosfor (P₂O₅), una dintre cele mai concentrate formule utilizate pentru fertilizarea de bază.
„Avantajul fertilizanților SEEFCO este că au un conținut foarte ridicat de fosfor, absolut necesar plantelor de rapiță. Conținutul ridicat de fosfor stimulează dezvoltarea sistemului radicular, favorizează acumularea rezervelor înainte de iernare și contribuie la o pornire viguroasă în vegetație”.
Diferența, cu adevărat vizibilă în câmp
Potrivit agronomului, eficiența fertilizării a fost observată foarte clar chiar în aceeași parcelă.
„Am văzut foarte bine diferența acolo unde, din anumite probleme tehnice, semănătoarea nu a distribuit îngrășământul la plantă. În perioada de creștere aveam plante de aproximativ 5 cm și, alături, plante de 15 cm. Diferența era evidentă.”
Peste 70% din suprafața totală este fertilizată cu produsele SEEFCO
Agronomul spune că efectul nu este vizibil doar la rapiță. În cadrul exploatației, fertilizanții SEEFCO au devenit o componentă importantă a tehnologiei.
Peste 70% din întreaga suprafață cultivată este fertilizată cu produse SEEFCO, iar la rapiță este aplicat pe toată suprafața.
„DAP 18:46 îl aplicăm practic la toate culturile. La grâu observăm o dezvoltare mai bună a rădăcinilor și o creștere armonioasă a plantelor.”
„La rapiță folosim 100% SEEFCO, adică pe toate cele aproximativ 450 de hectare. Asigură o dezvoltare foarte bună a rădăcinilor, iar cantitatea de azot este optimă. Diferența se observă.”
Calitatea fertilizantului contează și pentru utilaje
Dincolo de compoziția chimică, Denis Gabura evidențiază un aspect despre care se vorbește mai rar, dar care influențează direct activitate – calitatea fizică a granulelor.
„La aceste îngrășăminte apreciem și calitatea produsului. Toamna, dacă era umiditate, alte îngrășăminte se lipeau și era greu să le aplicăm. Cele de la SEEFCO se comportă foarte bine, nu înfundă furtunurile semănătorii.”
Un alt avantaj remarcat în exploatație este puritatea produsului.
„Alte îngrășăminte aveau impurități, iar aici puritatea este foarte bună. Îngrășămintele sunt calitative și utilajele nu au probleme în timpul semănatului.”
Uniformitatea granulelor și lipsa impurităților contribuie la distribuția precisă a fertilizantului și reduc timpul pierdut pentru întreținerea echipamentelor.
O tehnologie construită etapizat
După semănatul din toamnă și fertilizarea cu SEEFCO DAP 18:46, tehnologia a continuat cu aplicarea unui erbicid total pe bază de glifosat, urmat, după răsărire, de un graminicid și tratamente cu piretroizi pentru controlul dăunătorilor.
În luna februarie, cultura a primit prima fertilizare cu azot:
- 150 kg/ha sulfat de amoniu, pentru aport de azot și sulf, necesar rapiței;
- după aproximativ trei săptămâni, încă 150 kg/ha KAS 32.
Protecția fitosanitară a inclus:
- tratament împotriva gărgăriței tulpinilor;
- erbicid pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, aplicat împreună cu insecticid, fungicid și un biostimulator;
- înainte de înflorire, tratament împotriva gândacului lucios al rapiței cu Mavrik, insecticid cunoscut pentru faptul că este selectiv față de albine atunci când este utilizat conform recomandărilor;
- ultimul tratament a inclus combaterea moliilor de buhă și aplicarea unui fungicid pe bază de azoxistrobin, pentru menținerea sănătății culturii până la maturitate.
Recolte și de peste 5 tone la hectar
Aplicarea consecventă a tehnologiei s-a reflectat și în producții.
Cea mai mare producție obținută de Agro-Vitalex a fost de 5,3 t/ha, pe o parcelă de peste 20 ha, în timp ce restul suprafețelor au înregistrat producții cuprinse între 3,7 t/ha (pe loturi cu bonitate scăzută) și peste 5 tone, în funcție de condițiile locale.
Pentru sezonul actual, agronomul estimează o producție medie de aproximativ 4 t/ha.
Fertilizarea de bază rămâne unul dintre factorii decisivi
Denis Gabura afirmă că alegerea unui fertilizant de calitate este una dintre deciziile care influențează întregul parcurs al culturii.
Din experiența Agro-Vitalex, DAP 18:46 a contribuit la o dezvoltare uniformă a plantelor încă din toamnă, iar puritatea granulelor și distribuția fără blocaje în semănătoare au făcut ca fertilizanții SEEFCO să fie utilizați astăzi pe peste 70% din suprafața exploatației.
Pentru mai multe detalii, apelați la distribuitorul oficial SEEFCO, Vadalex-Agro, apelâng la numărul de telefon: +373 68 616 333.






