‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriViaţa albinelor ameninţată de un anumit tip de pesticide. Ce măsuri vor lua europenii

Viaţa albinelor ameninţată de un anumit tip de pesticide. Ce măsuri vor lua europenii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Comisia Europeană este pe punctul de a interzice utilizarea pesticidelor pe bază de substanţe chimice neonicotinoide, despre care se crede că pun în pericol viaţa albinelor.

Circa 20 la sută din coloniile de albine din Anglia nu au suprafieţuit iernii, iar specialiştii se tem că dacă nu se vor lua urgent măsuri de protejare a populaţiei de albine, consecinţele vor fi devastatoare asupra culturilor de plante, care nu vor mai putea poleniza.

Pentru fiecare borcan de miere produsă, albinele trebuie să parcurgă o distanţă de 80.000 de kilometri și să colecteze nectarul de la aproximativ patru milioane de flori. Din cauza substanţelor chimice folosite în agricultură, randamentul acestora este din ce în ce mai scăzut.

‹ adv ›

Potrivit unui raport semnat de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), declinul populaţiei de albine este legat de utilizarea continuă şi necontrolată a pesticidelor din clasa neonicotinoide. Acestea atacă sistemul nervos al albinelor, provocând paralizia şi chiar moartea insectelor.

Comisia Europeană a propus deja restricționarea temporară o pesticidelor respective, dar deocamdată doar Franța, Germania și Spania au răspuns pozitiv acestei solicitări.

Potrivit Asociaţiei Britanice a Crescătorilor de Albine, aproximativ 70% din culturile agricole din Regatul Unit sunt dependente de albine. Dispariţia tuturor albinelor ar fi un adevărat dezastru pentru omenire. Ar putea însemna chiar sfârşitul lumii, susţin unii specialişti.

‹ adv ›

Grupurile de mediu au salutat cu entuziasm demersul autorităţilor de la Bruxelles, în timp ce producătorii de pesticide solicită dovezi argumentate ştiinţific care să ateste că utilizarea substanţelor chimice respective afectează cu adevărat sănătatea albinelor.

Sursa: agroinfo.ro

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›