‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 17 iulie, 2024
39.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriDonatorii incurajati sa investeasca in dezvoltarea sectorului de irigare

Donatorii incurajati sa investeasca in dezvoltarea sectorului de irigare

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Programul Compact promovează continuarea investițiilor în sectorul de irigare în zona Prutului de Jos pentru dezvoltarea agriculturii profitabile.

Fondul Provocările Mileniului Moldova (FPM Moldova) și reprezentanța Corporației Provocările Mileniului din SUA (CPM) au organizat astăzi o masă rotundă cu participarea instituțiilor finanțatoare care activează în Republica Moldova pentru a le prezenta oportunitățile investiționale în agricultură şi mediu înconjurător din zona Prutului de Jos.

FPM Moldova a prezentat participanților activitățile de renovare a sistemului de irigare Chircani-Zîrnești, unde sunt reconstruite 10 module de irigare din 17 proiectate, pentru care Programul compact a investit peste 13 milioane USD. Urmare a reabilitării celor 10 module de irigare de către Programul Compact circa 2 600 de hectare din zona Chircani-Zîrnești vor putea fi irigate. Rămîn nereabilitate 7 module de irigare care cuprind suprafața de pînă la 1800 de hectare.

‹ adv ›

Sistemul de irigare Chircani-Zîrneşti este amplasat la un nivel mai jos de rîul Prut și cuprinde circa 4.5 mii hectare și peste 700 de utilizatori de exploatații agricole. Solurile din zonă sunt potrivite pentru creşterea legumelor, regiunea avînd o istorie lungă de cultivare a legumelor. Adițional la reabilitarea sistemului de irigare Chircani-Zîrnești, Programul Compact renovează cca  80 de km de canale de drenaj, care cuprind o suprafață de peste 4 000 hectare de teren agricol.

În acest context, FPM Moldova a propus instituțiilor finanțatoare să investească în reconstrucția celorlalte module de irigare, care au o valoare estimativă de circa 9 milioane USD, pentru a extinde accesul fermierilor din zonă la apa pentru irigare, ceea ce le va permite fermierilor să cultive produse agricole de valoare înaltă.

Totodată, în cadrul evenimentului s-au discutat oportunităţile de investiţii din zona raionului Cahul, care necesită o abordare specială, corelată cu cerințele de protecție a mediului înconjurător. FPM Moldova și CPM au lansat un apel comunităţii donatorilor, încurajîndu-i să investească în efectuarea studiilor care ar permite luarea unor decizii corecte privind valorificarea potențialului agricol al terenurilor și al potențialului de zonă umedă al terenurilor din preajma rîului Prut.

‹ adv ›

La deschiderea evenimentului, directorul executiv al FPM Moldova Valentina Badrajan a menționat faptul că la moment FPM Moldova finalizează reabilitarea celor 10 sisteme de irigare,  fiind prima instituție care a inițiat acest proces, foarte mult așteptat de producătorii agricoli.

Prezentă la eveniment, directorul de țară al Corporației Provocările Mileniului (SUA),  Leslie McCuaig și-a exprimat speranța că donatorii și potențialii investitori vor fi interesați de investițiile în agricultura performantă din Moldova în zona Prutului de Jos și crede că există un potențial ca fructele și legumele moldovenești să ajungă pe piețe importante. De asemenea, oficialul american a accentuat că pentru a realiza acest obiectiv, sistemele de irigare care sunt reabilitate trebuie să fie gestionate eficient de către Asociațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigare.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Ion Sula a salutat participanții la eveniment și a ținut să menționeze contribuția organizațiilor donatoare la reanimarea agriculturii din Moldova, inclusiv la reabilitarea sistemelor de irigare. ”Reabilitarea sistemelor de irigare în cadrul Programului Compact este un suport considerabil pentru agricultorii noștri și o speranță pentru calitatea produselor agricole autohtone. Credem că dezvoltarea zonei Prutul de Jos va contribui la o agricultură performantă în localitățile care vor beneficia de sistemul de irigare Chircani-Zîrnești”, a accentuat ministrul.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›