‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 24 noiembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriPromisiuni preelectorale pentru fermieri

Promisiuni preelectorale pentru fermieri

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Atenţie sporită pentru agricultori. După ce săptămâna trecută, o comisie parlamentară specială a discutat identificarea unor surse financiare suplimentare pentru majorarea Fondului de subvenționare a producătorilor agricoli, precum și posibilitatea de stabilire, începând cu acest an, a cotei de 0% la impozitul pe venit, luni Ministerul Agriculturii a dat asigurări că agricultorii care nu şi-au primit subvenţiile anul trecut, o vor putea face deja săptămâna viitoare.

Aceştia din urmă sunt însă sceptici.

În această competiţie a promisiunilor s-a antrenat atât conducerea Ministerului Agriculturii, cât şi Parlamentul scrie ECOnomist.

‹ adv ›

Promisiuni cu câteva zile înaintea alegerilor locale

Ministerul Agriculturii a dat asigurări că, începând de săptămâna viitoare, 2500 de fermieri din cei peste 5500, care au depus dosarele încă în 2014, îşi vor putea primi banii.

Autorităţile dau vina pentru tergiversarea achitării plăţilor pe întârzierea adoptării Bugetului de stat pentru acest an. „Imediat după intrarea în vigoare a regulamentului suntem dispuşi să perfectăm dispoziţiile de plată în sumă integrală, pentru ca acestea să nimerească în conturile agenţilor economici din anul trecut. Evident e o întârziere. Noi o astfel de situaţie am avut acum doi ani, dar nu a fost chiar atât de mare. A fost în mai, acum e deja luna iunie”, a declarat şeful Agenţiei pentru Intervenţii şi Plăţi în Agricultură, Petru Maleru.

‹ adv ›

În acest an, Fondul de Subvenţionare în agricultură constituie 610 milioane de lei, 40 la sută din această sumă urmând să fie alocaţi pentru achitarea restanţelor de anul trecut.

Amintim că anul trecut peste 5500 de fermieri au depus dosare pentru a primi subvenţii din partea statului.

Slusari: Nu sunt bani pentru fermierii ce deţin terenuri mai mari de 15 hectare

‹ adv ›

Fermierii sunt însă sceptici în ce priveşte îndeplinirea acestor angajamente. Potrivit preşedintelui Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli,  UniAgroProtect, Alexandru Slusari Regulamentul de subvenţionare aprobat pe 20 mai, curent încă nu a fost publicat.

Plus la acesta, potrivit lui Slusari, Ministerul Finanţelor a confirmat că datoria de 230 de milioane de lei nu va putea fi achitată, deoarece nu sunt bani pentru agricultorii care au mai mult de 15 hectare de pământ.

„Atunci când situaţia financiară şi climaterică în sectorul agrar este extrem de dificilă, autorităţile prin acţiunile lor nechibzuite toarnă gaz în foc”, a remarcat preşedintele UniAgroProtect.

Autorităţile caută soluţii pentru susţinerea agricultorilor

Săptămâna trecută, anularea impozitului pe profitul reinvestit de către agricultori şi suplimentarea Fondului de Subvenţionare al agriculturii, inclusiv din contul veniturilor Fondului Rutier au reprezentat două chestiuni, discutate de către fermieri cu reprezentanţii autorităţilor, în vederea ameliorării situaţiei din agricultură.

Comisia specială pentru elaborarea și aprobarea de către Parlamentul Republicii Moldova a pachetului de modificări legislative în vederea susținerii agricultorilor, convocată joi în prima ședință, a vizat identificarea unor surse financiare suplimentare pentru majorarea Fondului de subvenționare a producătorilor agricoli, precum și posibilitatea de stabilire, începând cu acest an, a cotei de 0% la impozitul pe venit, cu condiția reinvestirii venitului obținut în dezvoltarea propriei afaceri din domeniul agricol.

Ministerul Finanţelor este rezervat

Potrivit lui Slusari, propunerile sunt nu tocmai agreate de către Ministerul Finanţelor, în special în ce priveşte majorarea fondului de subvenţionare. Agricultorii văd două modalităţi de completare a acestuia. În primul rând prin distribuirea fondurilor provenite din accizele pentru motorină şi în al doilea rând, din mijloacele oferite de UE în cadrul programului de suport bugetar Enpard.

310 mil. lei din acciza pentru motorină

„Dacă toţi banii ajunşi în Fondul Rutier din accizele de pe motorina consumată de agricultori, circa 200 mii de tone anual, vor fi redirecţionaţi în Fondul de Subvenţionare a Agriculturii, vom obţine circa 310 mil. lei, acciza pentru o tonă de motorină fiind de 1550 lei”, spune Slusari, care menţionează că în unele ţări europene agricultorii nici nu plătesc acciza pentru motorină.

A doua posibilă sursă de completare a fondului,  propusă pentru fermieri, ar fi un împrumut al statului, contractat fie de la BNM, fie prin emiterea Valorilor Mobiliare de Stat, pentru o perioadă de jumătate de an, după care poate fi returnat din fondurile europene. „În 2016 Uniunea Europeană va oferi necondiţionat 17 milioane de euro în cadrul programului de suport bugetar Enpard pentru agricultură”, referindu-se la programul în valoare de 53 mil. euro, care se va derula până în 2018. Prima tranşă,potrivit lui Slusari, este oferită necondiţionat de europeni şi astfel ar putea fi utilizată pentru subvenţionare.

Agricultorii achită impozit pe profit de circa 200 mil.lei

Aceasta ar fi suma achitată de fermieri în anul 2013, potrivit preşedintelui Uniagroprotect, care spune că în 2014 cifra ar fi asemănătoare. Suma respectivă ar putea să nu ajungă în buget anul viitor în cazul, în care agricultorii o vor reinvesti în afacerile agricole. Deocamdată nu a fost întocmită clar formula iniţiativei, potrivit lui Slusari, însă el propune ca aceasta să nu fie rigidă, iar profitul să fie impozitat doar în cazul, cândva fi  distribuit la plata dividendelor. Potrivit lui, dacă va fi adoptată această scutire, va dispărea sensul introducerii impozitului agricol unic, care era una din revendicările fermierilor din această primăvară

Agricultorii din Republica Moldova au protestat de două ori în primăvara acestui an pentru a primi ajutor din partea statului, principala revendicare fiind dublarea fondului de subvenționare de la 600 de milioane la 1,2 miliarde de lei (67 milioane de dolari).

La finele lunii mai, speakerul Andrian Candu a propus mai multe măsuri care ar urma să fie implementate până la 1 iulie. Printre acestea se numără acordarea de credite ieftine pentru agricultori în valoare totală de jumătate de miliard de lei care să fie alocat de Banca Națională prin intermediul băncilor comerciale. De asemenea, Candu a propus anularea impozitului pe profit pentru agricultori; schimbarea modalității de subvenționare, astfel încât banii să fie acordați per hectar; schimbarea modalității de calcul a prețului la produsele petroliere și acordarea dreptului agricultorilor să importe acest tip de produse. Andrian Candu a propus ca  inițiativele respective să fie înglobate într-o hotărâre de Parlament care să fie aprobată în timpul cel mai apropiat.

Următoare ședință a Comisiei speciale a Parlamentului, va avea loc săptămâna viitoare.

Rusia va renunţa la embargo?

Amintim că la începutul lunii iunie premierul Gaburici a anunţat după revenirea de la summitul CSI din Kazahstan că Federaţia Rusă şi-a exprimat disponibilitatea de a relua importul de produse agricole moldoveneşti.

„Rusia nu mai este atât de reticentă faţă de fructele şi legumele moldoveneşti. Premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că sunt deschişi să discute cu producătorii din Republica Moldova pentru a se asigura de calitatea produselor noastre, dar şi pentru a preveni importul produselor străine pe piaţa rusă prin intermediul Republicii Moldova”, a declarat Gaburici.

Totodată, la finele lunii mai o echipă de experţi ai Serviciului federal de control veterinar şi fitosanitar din Rusia (Rosselhoznadzor) s-a aflat în Republica Moldova.Ulterior,  Rosselhoznadzor a  anunţat într-un comunicat că, în cadrul unei şedinţe la Ministerul Agriculturii de la Chişinău, „partea moldovenească a dat asigurări că va lua toate măsurile necesare pentru a preveni furnizarea în Rusia a unei producţii periculoase pentru sănătate”.

Ulterior, serviciul sanitar rus Rospotrebnadzor a anunţat printr-un comunicat de presă că rezultatele de laborator au arătat că producţia a două companii vinicole moldoveneşti, Imperial Vin şi Mold-Nord corespunde normelor sanitare din Federaţia Rusă şi poate fi importată în această ţară. Imediat, meritul ameliorării atitudinii autorităţilor ruseşti ce au interzis anul trecut importul produselor moldoveneşti  în Federaţia Rusă şi l-au asumat partidele şi politicienii proruşi din Republica Moldova.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›