‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAnaliticaIdei de afaceri la țară: Creșterea și înmulțirea curcilor de carne în gospodăriile rurale

Idei de afaceri la țară: Creșterea și înmulțirea curcilor de carne în gospodăriile rurale

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Înmulțirea și creșterea curcilor capătă din nou popularitate, în primul rând datorită faptului că sunt niște păsări foarte rentabile. Pe lângă toate, această pasăre originară din stepă are nevoie de îngrijire și atenție specială. Agrobiznes vă povestește care sunt principiile înmulțirii și cum trebuie de îngrijit corect aceste păsări.

Înmulțirea curcilor – o investiție profitabilă în timp

În ciuda faptului că curcanii necesită multă atenție și efort din partea omului, utilitatea lor este mare. În primul rând, o pasăre conține 60 % de carne dietetică.

‹ adv ›

În al doilea rând, pe lângă caracteristicile organoleptice bune, ea are un avantaj imens, deoarece conține mai multe proteine integre decât cealaltă carne, ca de exemplu: găină, rață sau gâscă. Pe lângă toate, carnea mai conține fier și minerale indispensabile pentru sănătatea omului.

Cele mai înalte calități gastronomice o are carnea de curcă de cinci luni (curcanii – 6 luni), adică curcile tinere. Dar cum arată practica, să crești cu sucess curci tinere, nu la toți le reușește. Înmulțirea curcilor în condiții de casă este posibilă prin îndeplinirea mai multor condiții și supravegherea anumitor factori.

Citește și despre Creșterea curcanilor – cerințe construcție adăpost, hrană.

‹ adv ›

Principiile înmulțirii

Dacă sunteți un novice în avicultură, specialiștii dau un sfat: să începi înmulțirea curcilor nu cu puii mici, dar cu curculițe mai mari.

De exemplu, mai bine cumpărați curculițe cu vârsta de 3-4 luni. La această vârstă puii sunt deja deprinși cu mediul înconjurător și cu hrana de casă și astfel rata mortalității este mică.

‹ adv ›

Dacă aveți păsări mature și doriți să începeți îmulțirea cum se spune, de la ou, atunci trebuie de avut și curci și curcani. Pentru 8-10 curci se alege un curcan.

În aceste condiții curcanul va savura  tot confortul și atenția. Dacă curcile vor fi mai multe, curcanul nu se va isprăvi la însămânțarea tuturor curcilor.

Curca de obicei eclozează timp de 27-28 de zile. Se așează pe cuib primăvara la sfârșitul lunii martie, în aprilie și mai. Dacă curca prima data stă cloșcă, atunci specialiștii dau sfat să nu îi punem multe ouă.

Ideal ar fi ca ele să încapă sub ea fără ca cloșca să deschidă aripile, acestea ar fi cam 17 ouă. La fundul cuibului trebuie așezat un strat de pământ, apoi un strat gros de paie uscate. Cuibul trebuie să fie într-un loc întunecos al cotețului, la pământ și alături să fie hrană și apă, și un vas cu nisip.

 Cele mai bune cloște

Desigur, în gospodărie pentru înmulțirea curcilor puteți folosi incubatorul casnic. Dar vă atenționăm, că aceste păsări sunt mame grijulii și cloști bune. Ele cu acuratețe și grijă mai întâi clocesc, apoi îngrijesc și apară puișorii.

Și dacă aveți deja o cloșcă, nu vă grăbiți să o lăsați fără cuibar. Credeți-ne, nu veți ști de griji și nevoi cu curculițele. Câteodată, curcile sunt atât de preocupate de procesul clocirii, că uită să manânce, dacă observați că hrana nu a fost mâncată, ea trebuie hrănită și adăpată silnic.

Cât curca mănâncă și bea apă, trebuie văzute ouăle dacă nu sunt strivite sau crăpate.

O curcă, cum nu ar suna de straniu, poate avea grijă de 80 de curculițe, odată. Deseori dacă puișorii eclozează de la două curci odată, atunci puișorii ar putea să îi crească doar una din ele. Dar curculițele trebuie date cloștii îndată, în primele zile de la eclozare. Și puișorii eclozați la incubator pot fi dați la cloșcă.

Curca – o cloșcă de excepție. Multe femele pot cloci și crește puișorii, chiar dacă nu au eclozat nici un ou. Ele pot cloci și alte ouă de la alte păsări domestice, cum ar fi rațe și găini. Sunt cazuri când rolul de mamă era preluat și de curcani. Da, iată așa instinct puternic părintesc au.

Cum să crești curcile corect?

Creșterea curcilor necesită îndeplinirea câtorva condiții de la gospodar. Curcile, necătând la faptul că ușor suportă temperaturi de până la – 15° C, ele sunt iubitoare de condiții calde și uscate pentru întreținere.

Anume umezeala influențează negativ asupra păsărilor. Regula principală – mențineți picioarele curcilor la cald. De aceea curcile au nevoie de podea caldă.

Curca fiind cea mai mare pasăre domestică, are nevoie de spațiu mare, pentru odihnă și pentru plimbare. Este acceptat ca în coteț și în țarc, pentru o pasăre să fie destinat aproximativ un metru de suprafață.

Numaidecât pentru somnul lor, ca și pentru găini, au nevoie de pătul cu o lățime de 7 cm și înălțime de la 7-10 cm. Bârnele de lemn sunt amplasate la 70-80 cm de la podea și 60 cm una de alta, pentru că fiecare pasăre trebuie luată în considerație 30-40 de loc pe pătul.

Află aici despre Importanța vitaminelor în alimentația curcilor.

Vă atenționăm că curcile sunt predispuse la obezitate, de aceea cel mai mult timp trebuie să-l petreacă la plimbare. Iarna, când condițiile permit, la fel sunt indicate plimbările de minim câteva ore.

Cum să avem grijă de curculițe?

Nu este secret că cel mai greu este să crești curculițele. Dar în comparație cu alți puișori, curculițele sunt mai rezistente în condiții de îngrijire specifice lor.

Și așa, prima ce trebuie de făcut este asigurarea unui loc cald și uscat. În primele zile, acesta poate fi o ladă de carton cu temperatură constantă, nu mai jos de 36° C. În primele zile această ladă este luminată permanent.

Ce este legat de hrană, în primele zile curculițele se hrănesc de 8 ori. Mult? Dar mai apoi veți fi satisfăcuți de sănătatea lor. În primele 3 zile se hrănesc cu crupă uscată măruntă, amestecată în proporții egale cu ouă fierte tari.

Apoi până la o lună se hrănesc cu crupă măruntă amestecată cu  ierburi (urzică, lucernă, salată, ceapă, frunze de varză).

La fel poate fi folosit și amestecul combinat care deja conține toate componentele necesare pentru creșterea și dezvoltarea păsării. Împreună cu clocirea puișorii se îngrijesc special 6-8 săptămâni. Apoi păsările pot fi separate și trecute la hrana obișnuită.

Hrana păsărilor mature – cum și cu ce hrănim?

Creșterea curcilor în condiții de casă în cea mai mare parte depinde de hrană. În gospodăriile mari se folosesc amestecurile combinate pentru hrană.

Se hrănesc atât cu cereale uscate cât și germinate, dar și cu fulgi uscați de cereale. Cu apariția ierburilor, din primăvara până toamna târziu, curcile trebuie toată vremea să o petreacă pe pășune, deoarece iarba – este principalul element în nutriție. Se pot paște curcile și pe ogoare după strângerea roadei.

În calitate de adausuri nutritive cu vitamine nemijlocit iarna, este bine de dat morcov, sfeclă, varză (200 gr. pentru o pasăre). Adăugat poate fi și iarba uscată, opărită. Desigur pasărea se hrănește cu multe cereale, ovăzul și orzul mai bine ar fi ca să fie germinat.

În timpul când păsările se află în spațiu închis, ele se hrănesc de 4-5 ori pe zi, în celălalt timp – 3 ori pe zi. Dimineața și ziua mai bine ar fi să le hrănim cu amestecuri, iar seara cu cereale uscate. Carnea de pasăre, ca să fie mai mustoasă și slabă, specialiștii recomandă să creștem norma de hrană umedă și să scădem norma de cereale uscate.


Articol realizat în baza materialelor zoohoz.ru

‹ adv ›
‹ adv ›

5 Comentarii

  1. Am pus această întrebare, pentru că eu am pățit un necaz :
    –- am curcani de aproximativ 20 kg și-a
    încercat să calce o curcă de aproximativ 14 kg , i-a facturat un picior , am fost nevoit să o sacrific !
    Vă mulțumesc pentru celelalte sfaturi date ! Cu respect!

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›