‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAgricultorii din raionul Briceni, mai aproape de crearea unei asociații a producătorilor de cartof

Agricultorii din raionul Briceni, mai aproape de crearea unei asociații a producătorilor de cartof

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Mai mulți producători de cartof din satul Corjeuți, raionul Briceni, membri ai grupului de inițiativă care și-a propus să creeze o asociație regională a producătorilor de cartof, s-au întrunit vineri, 25 martie, în cadrul unei ședințe pentru a stabili pașii următori în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor necesare pentru atragerea unui investitor din Letonia care, anterior, și-a arătat disponibilitatea să construiască la Corjeuți o fabrică de prelucrare a cartofului.

Organizată la inițiativa Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord în incinta Consiliul Raional Edineț, la ședință au participat și președintele raionului Edineț, Iurii Garas, care și-a declarat sprijinul față de inițiativa ADR Nord și a producătorilor de cartof din nordul republicii.

În cadrul ședinței, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a comunicat că a venit timpul ca producătorii de cartof din raionul Briceni, în special cei din satul Corjeuți, să ia decizii ferme în privința creării asociației, cerință solicitată de partea letonă, în vederea atragerii investițiilor letone în domeniul prelucrării cartofului la Corjeuți. Directorul ADR Nord a reiterat faptul că interesul investitorului din Letonia față de deschiderea unei fabrici de prelucrare a cartofului la Corjeuți este o oportunitate care trebuie valorificată, acest lucru fiind posibil doar dacă agricultorii locali vor reuși să se unească în cadrul unei asociații care să le reprezinte interesele.

‹ adv ›

Potrivit agricultorului Gheorghe Rusu, liderul grupului de inițiativă privind crearea asociației, producătorii de cartof din raionul Briceni sunt interesați de atragerea investitorului leton și fac pași concreți în vederea realizării acestui demers.

Amintim că, acum o lună, în cadrul unei prime ședințe de acest fel, care a avut loc la Corjeuți, a fost examinată baza legislativă privind crearea unei asociaţii a producătorilor de cartof. Ideea deschiderii unei frabrici de prelucrare a cartofului la Corjeuți a fost tema unei mese rotunde organizată în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a III-a, eveniment la care au participat agricultori din Corjeuți și partenerii lor din regiunea Aloja, Letonia. Atunci, reprezentanții întreprinderii letone de prelucrare a cartofului Aloja Starkelsen vorbeau despre necesitatea creării unei asociații unde să se regăsească producătorii de cartof care vor să coopereze în cadrul proiectului moldo-leton de creare și funcționare a unei fabrici.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›