‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriAntreprenorii din Moldova pot beneficia de suport financiar în cadrul Programului COSME

Antreprenorii din Moldova pot beneficia de suport financiar în cadrul Programului COSME

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Antreprenorii din Republica Moldova au posibilitatea să beneficieze de suport financiar în cadrul Programului European pentru Competitivitatea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii(COSME) 2014-2020. Prin intermediul acestuia, conducătorii întreprinderilor, inclusiv tinerii antreprenori, pot beneficia de suport în facilitarea accesului la noi pieţe, în special pe teritoriul Uniunii Europene. De asemenea, aceştia vor beneficia şi de sprijin în crearea unor condiţii favorabile pentru înfiinţarea şi dezvoltarea afacerilor. Despre program, mai mulţi antreprenori din ţară au fost informaţi în cadrul unui eveniment desfăşurat de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), transmite IPN.

Potrivit directorului general al ODIMM, Iulia Iabanji, la program pot aplica organizaţiile de suport a afacerilor din Moldova, întreprinderile mici şi mijlocii, antreprenorii, administraţiile naţionale şi regionale. O condiţie prealabilă a punerii în practică a acestor instrumente financiare este crearea unui parteneriat eficient între instituţiile UE şi organizaţiile de suport în afaceri din Republica Moldova.

Iulia Iabanji a menţionat că programul COSME reprezintă o oportunitate inedită pentru promovarea competitivităţii întreprinderilor din Moldova, oferind acces la finanţare şi condiţii cadru pentru lansarea şi dezvoltarea afacerilor.

„Este un program dedicat sectorului IMM, un program pentru a ne ajuta să fim competitivi, să identificăm parteneri de afaceri, atât pentru penetrarea pieţelor europene, cât şi pentru atragerea beneficiilor”, a spus Iulia Iabanji.

‹ adv ›

Pentru a aplica la program, antreprenorii din Moldova trebuie să acceseze pagina www.ec.europa.eu. Aici, antreprenorii aleg apelul cu statutul deschis, analizează conţinutul boxei „condiţii şi documente”, pentru a determina dacă sunt sau nu eligibili pentru apelul respectiv. Ulterior, aceştia pot selecta parteneri sau pot crea consorţii, întrucât majoritatea apelurilor necesită parteneriate cu alte instituţii şi organizaţii sau crearea de consorţii. După aceasta, organizaţia se va înregistra în registrul beneficiarilor „Participant portal”, apoi în sistemul ECAS.

COSME reprezintă un instrument de sprijin financiar al Comisiei Europene pentru susţinerea competitivităţii IMM-urilor. Bugetul Programului constituie 2,3 miliarde de euro şi urmează să fie implementat pe o perioadă de şase ani.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›