Formarea Grupurilor de Acţiune Locală în zonele rurale ale Moldovei reprezintă o şansă pentru dezvoltarea acestora. Centrul Român de Politici Europene a realizat un studiu privind constituirea acestor grupuri în satele Moldovei, după modelul celor din UE. Cercetarea a arătat că se simte o pronunţată nevoie ca politicile statului să abordeze dezvoltarea satelor într-o manieră integrată, care să vizeze tot complexul de probleme, precum şi inter-corelările dintre acestea, transmite IPN.
Autorii analizei au desfăşurat un sondaj în 16 comunităţi rurale din Moldova, unde au vorbit cu agenţi economici, producători agricoli, reprezentanţi ai şcolii, serviciilor sociale, ONG-urilor şi lideri locali. Toţi respondenţii, fie că a fost vorba de edilii locali, fie că a fost vorba de producătorii agricoli sau alţi agenţi economici, au amintit aceleaşi probleme cu care se confruntă comunităţile şi care sunt legate de infrastructură – canalizarea, alimentarea cu apă, starea drumurilor etc. Aceştia s-au referit şi la dotarea tehnico-materială în agricultură – la lipsa centrelor de colectare a produselor agricole, lipsa unui sistem de irigaţii.
Producătorii agricoli au mai semnalat probleme legate de subvenţionare. Aceştia spun că subvenţiile trebuie calculate la hectar, iar criteriile de accesare a lor ar trebui să fie mai clare. O altă problemă pe care s-a insistat este lipsa contractelor mari pentru distribuţia produselor. Pe plan local, sunt puţine magazine mari interesate de cumpărarea produselor, iar cele interesate cer consecvenţă, care fără asociere între producători este greu de menţinut. Producătorii agricoli sunt mai degrabă nemulţumiţi de modul în care cooperează între ei. Aceştia spun că în lipsa colaborării investiţiile nu apar, iar zona nu se poate dezvolta economic.
Majoritatea comunităţilor incluse în studiu doresc să se înfrăţească cu o localitate din România. Motivaţia este legată de posibile parteneriate şi finanţări pe care le-ar putea obţine direct de la Guvernul român.
Majoritatea respondenţilor cred în utilitatea creării unor Grupuri de Acţiune Locală în Republica Moldova. Principalele obiective de dezvoltare pe care ar trebuie să şi le asume, din punctul de vedere al respondenţilor, sunt legate de agricultură (procesare şi infrastructură pre şi post-recoltare) şi de infrastructură (canalizare, drumuri, iluminat, colectarea deşeurilor). Din punctul de vedere al respondenţilor, primăria, agenţii economici, producătorii agricoli şi organizaţiile nonguvernamentale ar trebui să se implice activ într-un astfel de Grup de Acţiune Locală.
Comentarii