‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 27 noiembrie, 2024
-3.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriO nouă scumpire a carburanților

O nouă scumpire a carburanților

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Prețurile la cea mai solicitată benzină auto Premium-95 vor crește de miercuri cu 4 bani per litru, iar motorina se va scumpi cu 13 bani. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi prețul plafon de comercializare a benzinei Premium-95 pentru perioada 8-21 februarie la nivel de 18.15 lei pentru un litru, iar la motorină de 15.67 lei, informează Moldpres.

Este a șasea perioadă consecutiv când benzina se scumpește.

Noile prețuri la benzină și motorină vor intra în vigoare la miezul nopții, când operatorii nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decât cele stabilite de ANRE. Prețurile afișate astăzi pe pagina electronică a ANRE vor fi valabile 14 zile calendaristice.

‹ adv ›

ANRE aplică procedura de stabilire a prețurilor plafon de comercializare a carburanților de la sfârșitul lunii mai 2016, când a fost stabilit un preț de 16.21 lei per litru de benzină Premium-95 și 13.83 lei pentru litrul de motorină.

Prețurile la petrolul de marca BRENT a sărit de 50 de dolari per baril și a ajuns marți la nivelul de 55,9 dolari SUA după căderea în prima zi a săptămânii, pe fondul îngrijorărilor legate de supraproducția de carburanți. O parte dintre companiile care operează pe această piață sunt în așteptarea datelor Ministerului Energeticii al SUA. Raportul cu privire la rezervele de petrol va fi făcut public miercuri. Analiștii prognozează o creștere a rezervelor de petrol ale SUA, a cincea săptămână consecutiv, cu 2,5 milioane de barili.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›