Apicultorii constată că albinele nu au reuşit să adune prea multă miere de mai. Pe alocuri cantitatea este chiar mai mică decât anul trecut, când a fost un an secetos. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Apicultorilor, Ştefan Condratiuc, a declarat pentru IPN că, dacă în an s-a acumulat în jur de 30-40% din volumul tradiţional de miere de mai, anul acesta unii apicultori nu au extras mai nimic.
Situaţia este provocată de înflorirea devreme a salcâmului şi ploile care au urmat. Ştefan Condratiuc spune că salcâmul a înflorit la începutul lunii mai, când nu toate familiile de albine erau dezvoltate şi nu au fost în stare să adune polen, iar mai apoi au dat ploile şi au spălat polenul rămas.
Apicultorii au avut probleme şi cu familiile de albine, unele au pierit din lipsă de mâncare. De asemenea, în primăvară a fost o săptămână caldă, albinele mature s-au împrăştiat şi, când a dat iarăşi frigul, puietul a răcit şi a pierit. Ştefan Condratiuc estimează că în medie circa 20-25% din numărul total de familii de albine au fost pierdute.
Apicultorii speră că după ploile din ultima perioadă va înflori bine floare spontană (de câmp, de la fâneţe), de asemenea cea de floarea-soarelui şi aşteaptă să vadă cum va fi culesul mierii de tei. Despre preţuri, dacă vor creşte sau nu, Ştefan Condratiuc spune că este devreme să se facă prognoze. Acum un kilogram de miere de mai costă în jur de 70-80 de lei.
Sursa: ipn.md
Comentarii