‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 20 decembrie, 2025
2.2 C
Chișinău
RO
IT
‹ adv ›
HomepageȘtiriANSA a respins informațiile privind noua blocadă economică a Transnistriei

ANSA a respins informațiile privind noua blocadă economică a Transnistriei

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Agenţii economici din stânga Nistrului nu vor suferi nici un fel de pierderi şi incomodităţi în urma deciziei autorităţilor ucrainene de a admite transporturile de mărfuri alimentare în Transnistria doar cu acordul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) din Republica Moldova.

Despre aceasta a declarat directorul ANSA, Gheorghe Gaberi, care subliniat că procedura de obţinere a documentelor necesare este simplă, operativă şi gratuită.

Într-un comunicat, ANSA precizează că, prin hotărârea anunţată, partea ucraineană a revenit, de facto, la aplicarea prevederilor legale şi pentru agenţii economici din Transnistria.

‹ adv ›

Anterior, această prevedere era practicată doar faţă de importatorii şi exportatorii de produse alimentare din dreapta Nistrului. Serviciul fitosanitar şi veterinar al Ucrainei a introdus începând cu 20 mai interdicţia la introducerea produselor alimentare în Transnistria fără acordul ANSA.

Tiraspolul a calificat acest lucru drept o nouă blocadă economică. Chişinăul oficial califică aceasta drept o încercare de face ordine şi de a evita diferite pericole, având în vedere că peste hotare au devenit tot mai dese cazurile de îmbolnăvire, în special, cu pestă porcină africană.

‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›