Schimbările climaterice din ultimul timp, marcate prin secete aspre, afectează într-o mare măsură plantațiile de porumb și cele de floarea soarelui, chiar dacă acestea sunt culturi relativ rezistente la secetă. În aceste condiții, agricultorii trebuie să găsească cei mai rezistenți hibrizi la condițiile climaterice nefavorabile în regiunea respectivă de cultivare din ţară. Iar un ajutor sigur în acest sens le este Compania Limagrain.
Pentru a fi mai aproape de fermier, compania Limagrain Moldova a inițiat și în acest an o campanie de informare, care constă în demonstrarea produselor sale pe loturi experimentale din diferite regiuni ale țării. Un astfel de lot experimental, cu suprafața de 4 hectare, semănat cu hibrizi de porumb și floarea soarelui, a fost demonstrat săptămâna trecută în satul Olănești, raionul Ștefan Vodă. La eveniment au venit zeci de fermieri din sud-estul Republicii Moldova.
LIVE VIDEO transmis de echipa Agrobiznes în direct de la locul evenimentului.
„Limagrain Moldova are o practică de peste 10 ani de organizare a loturilor demonstrative. Nu întâmplător am început ciclul de întruniri cu producătorii de porumb și floarea soarelui la lotul demonstrativ din satul Olănești, raionul Ștefan Vodă. Noi nu alegem doar acele locații care ne convin pentru a face publicitate. Noi vrem să ajutăm fermierii ca să aleagă acei hibrizi care sunt convenabili pentru regiunea lor, care se încadrează conform condițiilor climaterice din zonă. În fiecare an condițiile climaterice sunt diferite. În ultimii ani toate regiunile Republicii Moldova se confruntă cu condiții de secetă. De aceea, fermierii trebuie să fie orientați să-și aleagă varietăți de hibrizi adaptați la condițiile climaterice caracteristice zonei în care activează. Pe acest câmp nu am plasat niște semințe aduse direct din laborator. Au fost semănate semințe din saci comerciali, care sunt în portofoliul companiei și semințe de hibrizi noi, care tot mai mult sunt puși la dispoziția producătorilor, hibrizi rezistenți la secetă, rezistenți la dăunători și cu un randament înalt de roadă. Vedem aici un hibrid timpuriu – FAO 300. La ziua de astăzi planta este verde, continuă să lucreze pentru materializarea boabelor, iar roada va putea fi recoltată la sfârșitul lunii august, fiind și un premărgător bun pentru culturile de toamnă. Se prevede o roadă de cel puțin 8 tone la hectar, ceea ce este foarte bine pentru hibrizii timpurii. La aceste întruniri noi le arătăm fermierilor și plusurile și minusurile. Nu ascundem nimic. Lansăm această campanie anume în sudul Republicii Moldova, unde temperaturile la sol au fost și de peste 60 de grade, însă au fost găsiți acei hibrizi care fac față condițiilor din zonă”, ne-a spus Vitalie Gorincioi, directorul Limagrain Moldova.
Directorul de marketing Limagrain Moldova, Dumitru Brânzila a evidențiat înalta performanță genetică a produselor din portofoliu.
„În prezent, portofoliul de produse Limagrain în Republica Moldova este foarte diversificat, deoarece Compania activează în Republica Moldova din 2001. Pe loturile demonstrative organizate de Limagrain Moldova sunt incluși toți hibrizii care îi avem pe piața Republicii Moldova. Avem 10 loturi demonstrative, inclusiv și în stânga Nistrului, care includ 11 hibrizi de porumb și 14 hibrizi de floarea soarelui. Din an în an portofoliul nostru devine mai bogat cu hibrizi cu calități de producție foarte înalte. Fiecare an are condițiile sale climaterice. Și anul 2017 este diferit, cu precipitații la început de sezon, după care precipitațiile au lipsit. Ne-a mulțumit faptul că totuși au fost niște precipitații în lunile iunie și iulie, care au contribuit la roadă. Prezentăm și un hibrid nou, care până acum nu a fost în portofoliul Companiei noastre – hibridul LG 30.315, o noutate pentru producătorii agricoli, care arată excelent. Sperăm că în urma acestor loturi demonstrative și informații oferite fermierilor, hibridul 30315 să-și ocupe locul binemeritat pe piața moldovenească”, a spus Dumitru Brânzila.
Șeful gospodăriei care a găzduit loturile demonstrative este mulțumit de colaborarea cu echipa Limagrain Moldova.
„Noi colaborăm cu Limagrain de 17 ani. Creștem porumb și floarea soarelui cu semințe procurate de la ei. Au niște hibrizi foarte buni, care se caracterizează printr-o productivitate înaltă, cu o putere de creștere bună. Dacă sunt respectate tehnologiile, atunci roada de cel puțin 10 tone la hectar este garantată. Aceștia sunt niște hibrizi cu potențial foarte înalt. Pentru noi este interesant să vedem, să studiem hibrizii noi. Compania Limagrain nu ține mai mult de 7-8 ani un hibrid pe piață. Permanent sunt aduși hibrizi noi, de productivitate înaltă”, a spus Iurie Tulei.
Unii hibrizi din portofoliul Limagrain i-au atras atenția și primarului localității Purcari, un producător agricol experimentat și respectat în această zonă.
„Sunt primar, dar de profesie sunt agronom. Pot să spun că hibrizii de pe lotul experimental arată destul de bine. Din toate soiurile pe care i-am văzut, vreo 2-3 soiuri de porumb și vreo 5 de floarea soarelui mi-au atras în special atenția, pentru că arată foarte bine în condițiile noastre climaterice. Hibrizii târzii arată bine pentru că a fost ploaie acum 4 zile. Gospodăria noastră folosește produsele Limagrain în proporție de 50 la sută”, a spus Serghei Boeștean.
Grupul Limagrain reprezintă un brand strategic dedicat producerii semințelor pentru culturile de câmp (porumb, floarea soarelui, rapiță, mazăre, grâu de toamnă, etc) şi legumicole. Aceasta a devenit marca leader pentru porumb în Franța, dar și în Europa. Limagrain este deasemenea pe locul 3 în Europa la floarea soarelui. Componenta importantă a procesului de producere a semințelor este laboratorul de testare. După mulți ani de experiențe acesta este acum la cele mai înalte standarde și scopul principal al activității laboratorului este de a asigura calitatea produsului final pentru clienți. În prezent, calitatea este elementul determinant al succesului sau al insuccesului pe piață. Testarea și verificarea calității este o componentă importantă a activității încă de la semănarea plantelor care vor fi recoltate pentru producerea de semințe. Monitorizarea calității se face pe tot parcursul procesului de producție până la comercializare.