Un proiect de hotărâre de Guvern privind reorganizarea pe calea fuzionării Organizaţiei pentru atragerea investiţiilor şi promovarea exportului din Moldova şi Agenţiei Turismului, a fost expus la consultări publice de Centrul pentru implementarea reformelor. Astfel, noua agenţia se va subordona direct Guvernului prin Cancelaria de Stat.
În proiect sunt subliniate patru domenii cheie de activitate a agenţiei: promovarea imaginii ţării cu scopul atragerii investiţiilor străine, susţinerea activităţii investiţionale şi protecţia investiţiilor, promovarea exportului, promovarea turismului.
În noua structură vor lucra 30 de specialişti. Finanţarea Agenţiei pentru investiţii se va face din contul mijloacelor bugetului de stat, veniturile de la serviciile acordate şi alte surse legale premise. Cheltuielile pentru reorganizare vor constitui circa 540 mii lei (în mare parte, pentru achitarea garanţiilor sociale angajaţilor, care vor fi disponibilizaţi), însă în 2017 aceste cheltuieli vor fi acoperite din contul mijloacelor prevăzute în buget pentru implementarea Strategiei de reformare a administraţiei publice.
În nota informativă a documentului se spune că în prezent necesitate în activitatea Agenţiei pentru turism practic nu există, deoarece funcţiile sale au fost readresate. Astfel, politicile statului în domeniul turismului trebuie să fie elaborate de ministerul Economiei şi Infrastruturii, iar controlul pentru calitatea serviciilor turistice este asiguruat de Agenţia pentru protecţia consumatorilor şi supravegherea pieţei.
Activitatea turistică a fost exclusă din lista tipurilor de activitate licenţiată. Eliberarea certificatelor privind clasificarea structurilor de plasare a turiştilor şi administrarea registrelor turistice intră în obligaţiunea Agenţiei de servicii publice. Cât ţine de instruirea profesională a specialiştilor din domeniul turismului, de care se ocupă astăzi Agenţia turismului, aceste funcţii vor fi trecute la Centrul naţional de pregătire a specialiştilor în domeniul turismului.
Consultări pe marginea proiectului vor avea loc pana pe 21 decembrie.
Comentarii