‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriHEKS-EPER oferă granturi pentru procurarea echipamentelor de umidificare a aerului în depozitele frigorifice

HEKS-EPER oferă granturi pentru procurarea echipamentelor de umidificare a aerului în depozitele frigorifice

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Fundația Reprezentanță din Republica Moldova a Fundației Elvețiene HEKS-EPER implementează proiectul „Îmbunătățirea producerii și a accesului la piață pentru producătorii de struguri”. Proiectul dezvoltă intervenții conform principiilor Market System Development (MSD) și are drept scop creșterea veniturilor producătorilor de struguri din Moldova.

Dezvoltarea proiectelor conform principiilor MSD presupune diagnosticarea sistemului de piață, în scopul identificării blocajelor și a înlăturării acestora. Intervențiile proiectului sunt orientate spre influențarea sistemului de piață încât acesta să funcționeze și în favoarea fermierilor mici și mijlocii.

Grantul, pentru procurarea echipamentelor de umidificare a aerului în camerele depozitelor frigorifice, face parte din setul de intervenții care derivă din unul dintre obiectivele de bază ale proiectului și anume îmbunătățirea serviciilor post-recoltă aplicabile strugurilor de masă.

‹ adv ›

Umiditatea si temperatura controlată reprezintă cei mai importanți parametri care contribuie la realizarea condițiilor ambientale specifice strugurilor de masă, necesare pentru păstrarea calității acestora în perioada depozitării frigorifice. În Republica Moldova majoritatea depozitelor frigorifice nu sunt dotate cu sistem de umidificare a aerului, chiar dacă pentru păstrarea strugurilor e necesară o umiditate de cel puțin 95%. În depozitele frigorifice care nu au sistem de umidificare, pentru a menține umiditatea, se aruncă apă pe pardoseală. Chiar și depozitele care au fost dotate cu sistem de umidificare a aerului nu funcționează în mod eficient, fie din cauza înghețului particulelor de apă, fie din cauza că particulele de apa generate sunt prea mari, ceea ce contribuie la alterarea producției păstrate.

Scopul

Scopul grantului este modernizarea infrastructurii post-recoltare a strugurilor de masă pentru a satisface cerințele conform standardelor de calitate cerute de piața UE și alte piețe regionale de export.

Valoarea grantului

  • Metoda acordării grantului se va face prin cofinanțarea în proporție de 50% a echipamentului de umidificare.
  • Valoarea grantului nu va depăși suma de 600 EUR/cameră frigorifică.
  • Grantul se va acorda doar pentru depozitele frigorifice specializate în depozitarea strugurilor de masă.
  • Același depozit frigorific va fi eligibil pentru dotarea cu sistem de umidificare pentru cel mult două camere frigorifice.
  • Grantul se va acorda după încheierea unui acord de parteneriat între HEKS-EPER și beneficiarul grantului, după ce acesta va demonstra că are încheiat un contract cu furnizorul de echipament de umidificare.
  • Grantul se va acorda prin metoda rambursării în limita fondurilor disponibile.
  • Acordarea grantului se va face conform principiului „primul venit, primul servit”.

Cerințe față de aplicant

  • Completarea formularului de aplicare la grant accesând următorul link.
  • Demonstrarea prin acte confirmative statutul de persoană fizică care practică activitate de întreprinzător sau persoană juridică ce desfășoară activitate agricolă pe teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu legislația în vigoare.

Cheltuieli eligibile

  • Echipament de umidificare
  • Lucrări de montaj și instalare

Data limită de primire a solicitărilor este 31.07.2018

‹ adv ›

Pentru informații suplimentare apelați la nr. 068040202 sau scrieți la adresa [email protected]

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›