Oferta turistică a Republicii Moldova devine tot mai cunoscută peste hotarele țării, în special pe piețele Italiei și Poloniei. Alături de câțiva tur-operatori și vinării, Asociația Națională Pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM) cu suportul partenerului strategic Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei au reprezentat Moldova pentru al doilea an consecutiv la expozițiile specializate Borsa Internazionale del Turismo (BIT) din Milano, în perioada 11-13 februarie și la Salonul Turistic de la Poznan, Polonia, desfășurat în perioada 9 -11 februarie.
Sub umbrela brandului turistic de țară „Pomul Vieții” și în cadrul campaniei internaționale de comunicare “#BeOurGuest”, Moldova a fost prezentă cu un stand comun la care vizitatorii au făcut tururi virtuale la cele mai importante destinații turistice ale țării, iar tur-operatorii au avut zeci de întâlniri cu agenții economici din Italia și Polonia care își completează ofertele turistice cu destinații orientate pe turismul gastronomic și de aventură ușoară.
„Ne bucurăm că în mai puțin de patru ani, de la cea mai puțin cunoscută destinație în Europa, țara noastră a ajuns să fie plasată în top 10 țări recomandate pentru călători de către publicații internaționale notorii. De aceea susținem promovarea imaginii Moldovei drept destinație turistică inedită în centrul Europei, inclusiv prin campanii și activități bine definite pe piețele țintă, precum Italia și Polonia. Turismul este ramură a economiei care are potențial de a influența multe alte industrii conexe, iar odată dezvoltat poate asigura creștere economică, oferi locuri de muncă, în special în zonele rurale”, a comunicat Doina Nistor, director, Proiectul de Competitivitate din Moldova.
Mai mult, reprezentanții diasporei alături de doi bucătari – membri au Asociației Profesionale a Bucătarilor din Italia au organizat și un show gastronomic de preparare a bucatelor tradiționale moldovenești, care au fost servite cu un pahar de Vinul Moldovei. Astfel, vizitatorii au putut gusta din plăcintele moldovenești, sărmăluțele din foi de varză și viță de vie, hulubași din aluat și desigur din tradiționalul desert: prune cu nuci și frișcă.
„Este o adevărată onoare pentru Republica Moldova ca să-și prezinte oferta turistică pentru al doilea an consecutiv la cel mai mare eveniment dedicat turismului organizat în Italia. La o distanță de un an am atestat o creștere a fluxului de turiști italieni care vin să viziteze Moldova. Fiind motivați de conexiunile aeriene directe cu diferite orașe ale Italiei, de moștenirea istorică și culturală cu origini latine, oferta turistică a Moldovei răspunde intereselor turiștilor italeni care caută să exploreze destinații mai puțin cunoscute”, a specificat Stela Stângaci, Ambasadorul Moldovei în Italia.
Oferta turistică a Moldovei s-a făcut remarcată și la Salonul Turistic de la Poznan, Polonia, unde standul țării noastre a luat Premiul Mare pentru concept, design și posibilitățile logistice oferite, demonstrând astfel calitatea activităților de promovarea pe piața poloneză. Distincția vine după ce în luna noiembrie 2017, standul Moldovei a luat un premiu similar la expoziția TT Warsaw. Sub umbrela brandului turistic de țară „Pomul Vieții”, tur-operatorii „Tatra Bis”, „Corina Travel” și vinăriile „Asconi” și „Purcari” au oferit vizitatorilor degustări de vinuri, au avut mai multe întâlniri cu numeroși jurnaliști locali specializați pe turism, inclusiv un canal TV regional și au prezentat vizitatorilor campania inovativă, desfășurată în mediul online, “#BeOurGuest”.
„Ne bucurăm că sectorul privat și mediului asociativ, reușesc să promoveze tot mai calitativ imaginea țării, să intensifice relațiile economice și să crească numărului de turiști străini care urmează să descopere Republica Moldova ca o destinație turistică atractivă și accesibilă. Trebuie să menționăm faptul că actualul Guvern percepe acest sector ca unul cu potențial enorm și vine cu susținerea financiară prin intermediul MIEPO”, a menționat Vitalie Zaharia, director, MIEPO.
Menționăm că, în 2017, 42.972 cetățeni italieni au vizitat Republica Moldova, dintre care aproximativ 80% au sosit pe cale aeriană, în timp ce din Polonia au venit 14.079 de turiști, iar mai bine de jumătate au venit cu transportul auto.
Comentarii