sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeVIDEO. Credit CMB aniversează 5 ani de activitate

VIDEO. Credit CMB aniversează 5 ani de activitate

Recomandate

Anul acesta Credit CMB aniversează 5 ani de activitate. Evenimentul de aniversare a fost sărbătorit în cadrul filialei principale Chișinău, în care s-au reunit clienți, parteneri, oaspeți de onoare atât din țară cât și de peste hotare.

„Avem peste 10 mii de clienți deserviți. Avem un portofoliu de peste 165 de milioane de lei și tindem să fim printre liderii de pe piață. Pentru noi este foarte important ca țara să-și aibă cetățenii acasă. Asta indică foarte multe. Noi ne propunem să susținem și să menținem oamenii în țară, să le finanțăm ideile ca ele să devină realitate”, a declarat directorul general al Credit CMB, Sergiu Țurcanu.

„Cinci ani este un termen destul de serios pentru această companie. Noi am venit pe piața de microcreditare din Republica Moldova printre ultimii, dar astăzi suntem printre liderii creditorilor micului business. Când am deschis compania era un singur birou. Nu aveam nimic. Am construit totul de la zero. Ceea ce este astăzi aici, clienții noștri, partenerii noștri, constituie cea mai mare realizare a acestor ani”, a povestit Serghei Demciuc, vicepreședinte Mikro Kapital (compania mamă a Credit CMB).

„Să aibă parteneri cât mai buni, de altfel și noi cei de la AmCham suntem partenerii Credit CMB, care de câțiva ani este membru al nostru, participant activ în Comitetul pe servicii financiare care activează pe platforma noastră și ne bucurăm de prezența și de implicarea lor acolo”, a adăugat Mila Malairău, director executiv AmCham.

„Noi suntem clienți Credit CMB de mai mulți ani. Serviciile prestate de ei sunt tocmai cele care ne fac să fim astăzi aici și să fim clienții acestei companii. E atât de simplu și atât de inspirat să lucrezi cu ei, încât eu cred că nicio companie de acest gen în Chișinău nu mai este”, a precizat Svetlana Barbarova, compania Lana Furs.

„CREDIT CMB” SRL – companie de microfinațare cu 100% capital străin, care face parte din grupul internațional de companii „Mikro Kapital”, orientată spre finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii, cât și a persoanelor fizice de pe teritoriul Republicii Moldova.

Mikro Kapital activează pe piețele financiare din Rusia, Belarus, Moldova, Armenia și România, și este un Partner al Agentiei Italiene de Stat pentru Microcreditare sub patronatul Președinției Italiene.

Misiunea CREDIT CMB – „aportul profesional în dezvoltarea economică a întreprinderilor prin oferirea serviciilor financiare de calitate. Oferind serviciile noastre clienților, tindem spre crearea unor relații de parteneriat de lungă durată, ce sunt bazate pe respect și încredere reciprocă. Filosofia activității noastre se fundamentează pe sinceritate și transparență. Suntem gata să oferim consultația necesară pentru ca afacerea ta să prospere”.

Contacte:

Chișinău: str. Pușkin, 45 bloc B, tel.: 0 (22) 62 88 22
Bălți: str. Ștefan cel Mare 37/1, tel.: 0 (231) 59 222
Drochia: str 31 August 1989 33, et. 2, tel.: 0 (252) 68 082
Soroca: str. Ștefan cel Mare 33a, tel.: 0 (230) 68 082
Comrat: str. Galatan 11, tel.: 0 (298) 27 111

Mikro Kapital
Mikro Kapital
MIKRO KAPITAL în MOLDOVA are ca obiect de activitate finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii în domeniul AGRICULTURII și BUSINESS de pe teritoriul Republicii Moldova.

Citește și ›

Advertoriale