A fost dat startul expoziției TehAgroFest ediția 2018, organizată de Compania Sanctum AG, în inima câmpurilor din comuna Tohatin, care a adunat tot ce este mai bun în agricutura din Moldova, producători și importatori de tehnică agricolă. Expoziția este la prima sa ediție, dar își propune să devină una tradițională.
Ion Scutaru, coorganizatorul expoziției TehAgroFest, a comunicat, pentru Agrobiznes, că apreciază prezența tuturor celor care au venit să cunoască noile tehnologii și posibilități de prelucrare a solului în condițiile din Republica Moldova.
„Mă bucur că mai mulți colegi au acceptat să organizăm acest eveniment de anvergură, pentru cei care activează în domeniul agricol și ne propunem că această expoziție să devină una tradițională. Noi considerăm că este foarte important ca fermierii noștri să vadă direct în câmp cum lucrează tehnica, nu doar pe buclete, dar pe viu, mai ales în condiții extremale, în condiții de secetă, cum se manifestă fiecare agregat. Oricare eveniment, fie el mai mare sau mai mic este dificil de organizat, dar faptul că au venit oameni interesați demosntrează că noi am reușit. Așteptăm și pentru zilele următoare un număr mare de fermieri, care să vină la Tohatin și să vadă tehnica performantă expusă. Agricultura este în continuă evoluție și avem nevoie de tehnologii performante ca să putem rezista și înregistra rezultate remarcabile”, a remarcat Ion Scutaru.
Fermierii prezenți s-au arătat interesați de expoziție, mai mult ca atât au remarcat că condițiile meteo din ultimii ani îi obligă să aplice tehnologiile moderne.
„Trebuie să trecem la tehnologii moderne pentru a avea roade, iar condițiile din anul curent ne-au demonstrat că nu suntem pregătiți să facem față secetei. Respectiv, trebuie să utilizăm tehnica modernă care permite realizarea lucrărilor mult mai calitativ. Personal, dispun de 350 de hectare pe care cultivăm în mare parte culturi cerealiere. Dacă nu vom avea precipitații nu știu ce roade vom reuși să adunăm”, ne-a spus Ion Plămădeală din raionul Criuleni.
Gheorghe Furculița, fermier din raionul Călărași a venit la expoziție pentru a vedea tehnica direct în câmp, cât de calitative sunt realizate lucrările pentru că își dorește să dezvolte o afacere în agricultură.
„Nu îmi este străină agricultura, pentru că de mici copii suntem alături de părinții noștri în câmp. Am dezvoltat o afacere în construcții, dar mă gândesc și la ceva în agricultură pentru că dispunem de ceva pământ arabil, dar îmi doresc să mai cumpăr sau să arendez. Mă gândesc la viță de vie sau la o livadă, pentru că raionul Criuleni este cunoscut pentru livezile sale. Este un eveniment foarte interesant cu mulți participanți, care au expus cele mai interesante și moderne agregate. Cel mai interesant este că poți ridica capota tractorului ca să vezi fiecare element în parte, văd solul prelucrat și pot să-mi fac o alegere”, a explicat fermierul.
Menționăm că ediția din anul curent, se va desfășura în perioada 14-16 iunie 2018, în comuna Tohatin, municipiul Chișinău.
Comentarii