‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 24 noiembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriÎn Republica Moldova a fost creat primul soi de măr cu miezul roșu

În Republica Moldova a fost creat primul soi de măr cu miezul roșu

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Merele cu pulpă roșie sunt printre cele mai noi tendințe în livezile din Europa. Mai multe țări cum ar fi Belgia sau Ungaria deja au înființate livezi cu asemenea soiuri. Oleg Târsână, președintele Uniunii asociațiilor producătorilor de culturi nucifere (UAPCN) a postat recent mai multe fotografii în care prezintă o selecție de măr cu miezul roșu.

Contactat de Agrobiznes, producătorul ne-a spus că varietatea dată a fost obținută prin încrucișarea dintre genitori de la planta mamă cu tendința spre miezul roșu. Soiul este în curs de evaluare, dar deja demonstrează câteva trăsături foarte interesante. Parametrii senzoriali sunt excelenți.

„Varietatea de mere cu miezul roșu a fost obținută printr-o încrucișare făcută în anul 2009, dintre genitori de la planta mamă cu tendința spre miezul roșu. Au fost testați circa 100 de hibrizi dintre care am selectat  și altoit doar 4. Am urmărit cum se dezvoltă într-o parcelă experimentală. Varietatea pe care am reținut-o în studiu este unica din toți hibrizii care are rezistență, în primul rând, la rapăn și făinare, care sunt principalele boli la măr și în al doilea rând are un calibru destul de interesant, nu este un măr mășcat, posibil din cauza că pomii sunt tineri. Diametrul mărului este de 45-60 cm. Miezul este de culoarea roșie pronunțat până la camera seminală. Are o textură foarte plăcută crocantă și aromă deosebită. De regulă, soiurile de măr cu miezul roșu sunt foarte acide, însă soiul pe care îl prezentăm are un gust echilibrat. Urmează să evaluăm productivitatea, asocierea cu portaltoilul, dar deja în primăvara următoare vom propune câteva loturi de pomi pentru studiu în livadă. Nu cred că cineva ar fi interesat să planteze aceste soiuri pe suprafețe mari, dar sunt niște soiuri de nișă”, ne-a comunicat Oleg Târsână.

Recent, Oleg Târsână a comunicat și despre un soi de nuci cu miezul roșu care a fost numit temporar Rubin.

”Primii pomi altoiți au fost plantați în pepenieră, acum avem câteva parcele care se înființează cu acest soi, mai mult în România, ei sunt mai interesați de soiuri deosebite. La moment, pomii cresc foarte bine. Varietatea data s-a dezvoltat foarte bine și în anul curent o să fie plantate primele loturi”.

‹ adv ›

Președintele UAPCN ne-a mai spus că, în anul trecut, de la planta mamă au fost colectate primele câteva kg de miez, care au fost testate, iar fermierii s-au arătat interesați de acest soi.

‹ adv ›
‹ adv ›

3 Comentarii

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›