sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
5 C
Chișinău
Acasă Articole FOTO. Agrici Winery – afacerea în care investesc mult suflet și resurse trei surori din Ialoveni

FOTO. Agrici Winery – afacerea în care investesc mult suflet și resurse trei surori din Ialoveni

2
FOTO. Agrici Winery – afacerea în care investesc mult suflet și resurse trei surori din Ialoveni

Acum 7 ani, Ala Agrici, din satul Mileștii Mici, raionul Ialoveni, a decis să se implice în afacerea vinicolă fondată de părinți în anul 2000. Ala a fost sustinuță în acestă decizie de către cele două surori, Tatiana și Felicia. Acum toate trei cu succes continuă să dezvolte vinăria Agrici din raionul Ialoveni.

Ala Agrici, director comercial Agrici Wine: „Temelia vinăriei a fost pusă în anul 1958. Pe parcursul a 60 de ani a fost produs și comercializat doar vin în vrac. În anul 2000 părinții au procurat această vinărie și au dat start modernizării. Însă, după embargoul impus de Federația Rusă pieței vinicole din Moldova, vinăria Agrici a suferit pierderi majore. Abia după ce am reorientat strategia vinăriei spre vinurile de calitate și am beneficiat de susținere complexă din partea Proiectului de Competitivitate, finanțat de USAID și Suedia, am înțeles că putem avea succes atât pe piața locală, cât și la export. Am înlocuit echipamentele mai vechi cu altele mai noi. Suntem preocupaţi de controlul calității de-a lungul întregului proces de producție, de la prelucrarea strugurilor până la distribuția vinului. Ulterior, am investit în înfiinţarea plantaţiilor noi de viţă de vie, cu scopul de a asigura o calitate mai bună a strugurilor și am diversificat soiurile plantate. Acum, turismul vinicol este următorul nostru proiect, care ne insuflă sperață”.

Până în 2016, vinăria producea exclusiv vinuri în vrac. Graţie suportului oferit în cadrul Proiectului de Competitivitate prin grant pentru echipamente moderne, asistență de marketing și crearea identității vizuale, promovare și consultanță și mentorat în producerea vinului de calitate, Agrici Wine și-a schimbat strategia și din 2016 a început să producă vin îmbuteliat. La 1 litru de vin îmbuteliat, vinăria Agrici înregistrează o valoare adăugată de 4 ori mai mare decât la producerea unui litru de vin în vrac. În 2019, la doar 2 ani de la îmbutelierea primei sticle de vin, Agrici Wine face export în țări din UE precum Suedia, România și Elveția, precum și pe piața asiatică în China.

Familia Agrici are o abordare sustenabilă în raport cu afacerea lor și este preocupată de dezvoltarea comunității. Aceasta susține o echipă locală de fotbal, iar cea mai mare parte din strugurii procesați sunt procurați de la fermierii din zonă.

Steve Welker, Manager de proiecte economice, USAID Moldova: „Ne bucurăm pentru orice act de susținere a femeilor din diverse domenii. Dezvoltarea industriei vinicole în Moldova pentru noi este o prioritate, deoarece în acest mod noi contribuim la crearea unor posturi de muncă în localitățile rurale și oferim oportunități tinerilor pentru a rămâne în țară”.

Agrici Winery este una din cei 167 de beneficiari în industria vinicolă ai Proiectul de Competitivitate, finanțat de USAID și Guvernul Suediei care are drept scop orientarea industriei vinicole din Moldova de la producția de vin în vrac la vin îmbuteliat și diversificarea piețelor de export.