‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 28 noiembrie, 2024
6.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriIgor Dodon: „Moldova ar putea avea probleme cu exportul în Federația Rusă”

Igor Dodon: „Moldova ar putea avea probleme cu exportul în Federația Rusă”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Fermierii ar putea avea probleme cu exportul în Federația Rusă, afirmația a fost făcută de către președintele Republicii Moldova, Igor Dodon în cadrul unei emisiuni televizate. Potrivit acestuia, problema ar putea fi evitată, dacă socialiștii vor ajunge la putere. Astfel, acesta ar putea să negocieze cu președintele rus Vladimir Putin permisiunea pentru producătorii din Moldova să exporte în Rusia, dar și tariful la gaze.

„Dacă nu va fi o majoritate unde vor participa socialiștii, atunci noi vom avea probleme”, a spus Dodon.

Amintim că, potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, în ultimii doi ani exporturile în țările CSI, inclusiv Federația Rusă au scăzut considerabil. Spre exemplu, exporturile Republicii Moldova în luna Ianuarie 2019 pentru produsele vegetale în țările CSI au fost de 8,700.82 de mii de dolari, iar în țările UE 33,143.4 de mii de dolari și de 26,734.07 de mii de dolari în alte țări. Totodată, producătorii agricoli de la noi din țară în mare parte susțin că și-ar dori să ajungă cu produsele lor pe piețele netradiționale pentru Moldova.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›