‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiri73 de loturi de pește infestat au ajuns să fie comercializate în Republica Moldova

73 de loturi de pește infestat au ajuns să fie comercializate în Republica Moldova

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

73 de loturi de pește congelat, din 124 importate în Republica Moldova în perioada 20 august – 4 octombrie, s-au dovedit a fi infestate cu paraziți. Centrul Republican de Diagnostică Veterinară nu a informat ANSA despre neregulile depistate în cadrul verificărilor de laborator, astfel că pentru loturile neconforme s-au eliberat certificate veterinare cu drept de import. Despre aceasta a anunțat premierul Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă. Prim-ministrul a cerut anchetă de serviciu.

„S-a produs o încălcare flagrantă a legislației în vigoare”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit premierului, loturile de pește cu paraziți ajung de regulă în piețe. Puteau să ajungă și în instituții publice, precum instituții de învățământ, instituții medicale sau penitenciare.

Procedural, la posturile vamale de frontieră sunt prelevate probe din loturile importate. După sigilare, acestea ajung la laborator pentru analize. După ce se fac analizele, angajații trebuie să introducă datele în sistemul informațional de management al laboratoarelor, specificând conformitatea sau neconformitatea produsului. Lucru care nu se întâmplă, spune Maia Sandu. Rezultatele probelor de laborator nu sunt prezentate nici pe suport de hârtie celor de la ANSA. Dacă se prezentau probe și acestea erau neconforme, ANSA trebuia să nimicească respectivele loturi. Lucru care nu s-a întâmplat, a precizat premierul.

‹ adv ›

Maia Sandu a solicitat Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor inițierea unei anchete de serviciu, cu suspendarea responsabililor care au admis să se ajungă la această situație. Ministerele care au în subordine instituții în care putea să ajungă peștele infestat, vor emite o circulară pentru verificarea locurilor achiziționate. Poliția și ANSA au fost îndemnate să facă controale în piețe.

Maia Sandu a informat că a fost deschisă și o cauză penală. Guvernul așteaptă ca Procuratura, CNA, judecătorii care vor gestiona acest caz să acționeze în interesul oamenilor, aplicând pedepse cu toată severitatea.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›