‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
2.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriGuvernul nu susține proiectul de lege ce prevede reducerea cotei TVA pentru producția agricolă...

Guvernul nu susține proiectul de lege ce prevede reducerea cotei TVA pentru producția agricolă autohtonă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În Monitorul Oficial nr. 3-6 din 10.01.2020, a fost publicată Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Avizului la proiectul de lege cu privire la completarea Codului fiscal nr. 1163/1997, scrie juridicemoldova.md.

Hotărârea Guvernului vizează Proiectul de lege cu privire la completarea Legii nr. 1163-XIII din 24.04.1997, Codul fiscal al Republicii Moldova (art.96). Proiectul de Lege are drept scop modificarea Codului fiscal și anume reducerea cotei de TVA actuale la 8% pentru anumite bunuri agricole autohtone, în așa fel încercând a fi stimulată producția națională pe acest segment.

Guvernul, în Hotărârea emisă s-a expus în sensul că, potrivit art. 152 din Acordul de Asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, se acordă tratament naţional mărfurilor celeilalte Părţi în conformitate cu articolul III din Acordul General pentru Tarife Vamale şi Comerţ (în continuare – GATT 1994), inclusiv cu notele interpretative ale acestuia.

‹ adv ›

Astfel, art. III din GATT 1994 reglementează principiul tratamentului naţional în materie de impozitare şi reglementări interne, care stabileşte că fiecare membru al Organizaţiei Mondiale a Comerţului acordă produselor altui membru tratament fiscal nu mai puţin favorabil decât tratamentul acordat produselor naţionale. Prin urmare, un produs importat, care a trecut frontiera după plata taxelor vamale şi a altor taxe, trebuie să beneficieze de un tratament egal cu cel aplicat produselor autohtone, fapt ce nu se respectă în cazul propunerii înaintate ce vizează aplicarea cotei reduse a TVA de 8% pentru anumite categorii de produse autohtone.

În acest sens, TVA trebuie să fie aplicată față de toți agenții economici, indiferent de originea produselor, atât la cele de import, cât și la cele autohtone.

În același timp, în Avizul Guvernului se menționează că, modificarea mecanismului de aplicare a TVA pentru producția agricolă în scopul de a stimula dezvoltarea sectorului respectiv, constituie o prioritate, iar identificarea celor mai bune soluții în acest sens urmează a fi realizată cu participarea tuturor părților vizate, atât a autorităților publice, cât și a reprezentanților mediului de afaceri, pe parcursul primului semestru al anului 2020 – acțiune prevăzută în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2020-2023.

‹ adv ›

În contextul celor expuse supra, Guvernul a declarat că nu susține proiectul de lege menționat.

Vezi aici Avizul Guvernului.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›