vineri, 12 decembrie, 2025
6.1 C
Chișinău
HomepageBlogAgrobiznes, premiat pentru excelență la Ziua națională a lucrătorului din agricultură

Agrobiznes, premiat pentru excelență la Ziua națională a lucrătorului din agricultură

Recomandate

Agrobiznes a fost premiat ieri, 23 noiembrie 2025, în cadrul Zilei naționale a lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare, desfășurată la vinăria „Cricova”. Redacția a fost distinsă la categoria „Excelență în jurnalism agricol”.

Evenimentul a reunit fermieri, antreprenori, procesatori și specialiști din toate regiunile țării, fiind dedicat recunoașterii contribuției celor care dezvoltă unul dintre sectoarele strategice ale Republicii Moldova.

În total, au fost premiați aproximativ 140 de fermieri și reprezentanți ai sectorului agricol, selectați din toate raioanele țării, în cadrul a 10 categorii, inclusiv: performanță economică, angajatorul anului, contribuabilul anului, inovații în agricultură, tânăr antreprenor, lider feminin, curaj și perseverență, excelență în activitate agricolă raională, jurnalism agricol și mecanizatorul anului.

Vezi detalii despre 140 de fermieri și reprezentanți ai sectorului – premiați de Ziua națională a lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare.

Distincția acordată Agrobiznes la categoria „Excelență în jurnalism agricol” vine în contextul a 13 ani de activitate în care echipa noastră a documentat evoluțiile din agricultură, a reflectat politicile publice și a oferit fermierilor informații de specialitate, analize și exemple de bune practici din sector.

„În 13 ani am crescut de la un site mic de nișă la o companie media regională, cu prezență în Moldova, România și Italia. Pe lângă Agrobiznes, dezvoltăm proiecte precum Agromag, aflat în plină creștere, Asociația AgTech, dar și platformele Locuri.md și Bancamea.md.

Ne dorim o agricultură modernă și dezvoltată, iar pentru asta lucrăm zi de zi: să aducem informație corectă, să conectăm fermierii cu soluțiile de care au nevoie și să rămânem aproape de cei care muncesc în acest sector,” a declarat Sergiu Jaman, fondatorul Agrobiznes.

Ziua națională a lucrătorului din agricultură și industria prelucrătoare este marcată anual în a patra duminică a lunii noiembrie, ca un gest de recunoaștere și respect pentru cei care contribuie la dezvoltarea agriculturii în Republica Moldova.

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor

Citește și ›

Despre noi