joi, 26 decembrie, 2024
1.6 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeCorteva lansează în Moldova „Zorvec Vinabel” - cel mai inovativ fungicid pentru combaterea manei...

Corteva lansează în Moldova „Zorvec Vinabel” – cel mai inovativ fungicid pentru combaterea manei la vița de vie

Recomandate

Proiectul „Tehnologii fără granițe în viticultură”, marca Corteva Agriscience, continuă să descopere noi vinării, experiențe, dar și să aducă mai aproape produse dedicate sectorului viticol pentru producătorii de pe ambele maluri ale Prutului.

Noua ediție, care a presupus de această dată vizitarea vinificatorilor din Moldova de către aproximativ 30 de reprezentanți ai sectorului din România, s-a încununat cu lansarea unui fungicid performant pe piața Moldovei, pentru controlul manei la vița de vie, dar și prezentarea mai multor produse inovative.

La eveniment, pe lângă reprezentanța Corteva din Moldova și România, au participat și experți cu renume, cum ar fi Bernard Straebler, lider zonal în biologie, astfel încât consultanța oferită în cadrul acestuia a fost complexă. 

„Puterea companiei stă în cercetare și inovare, iar peste 13 mii de cercetători sunt implicați în dezvoltarea soluțiilor dedicate fermierilor. Pe lângă produsele deja bine cunoscute, ce și-au demonstrat eficiența, venim cu câteva versiuni îmbunătățite sau formulări unice noi, adaptate schimbărilor. În primul rând, aici aș dori să menționez produsul Zorvec Vinabel – cel mai inovativ fungicid pentru combaterea celei mai păgubitoare boli la vița de vie – mana (Plasmopara viticola), dar și Karathane Star, destinat prevenirii și combaterii făinării la vița de vie.

Totodată, am menționat despre inovația marca Corteva în managementul azotului, produsul care ajută planta de cultură să își asigure o parte din necesarul de azot din atmosferă – Utrisha N. Suntem siguri că aceste soluții vor facilita esențial munca producătorilor, dar și-i vor ajuta să facă economii”, relatează Maria Cîrjă, Marketing Manager România & Moldova Corteva.

Evenimentul de lansare a produselor a fost prezentat de către Cătălin Păduraru, Preşedintele VINARIUM International Wine Contest, membru al Federației Internaționale a Jurnaliștilor-scriitorilor de Vinuri, implicat de mai mulți ani în proiecte de promovare a vinurilor produse în România și Moldova.

„Există o foarte bună colaborare pe care am avut-o personal cu ONVV. E un mod de concentrare a efortului care, vă asigur, a oferit rezultate foarte bune. În lumea vinului, conexiunea umană este foarte importantă și, de cele mai multe ori, oferă rezultate peste așteptări. Urmează să lansăm și o carte „Cramele din România și Republica Moldova”, editată în limba engleză, cu informații relevante despre sectorul de producere a vinurilor. Astfel, inițiativa Corteva nu ne este deloc străină. Mai mult, Corteva este și unul dintre partenerii concursului internațional Vinarium, deci, avem mai multe obiective comune. Cred că aceste proiecte vor aduce o normalizare a relațiilor și modului de gândire înaintea politicilor”, a menționat Cătălin Păduraru.

Noile produse vin să asigure o calitate mai bună a strugurilor, în condițiile necesității reducerii substanțelor active și cantităților de produse de protecție a plantelor ce pot fi aplicate.

„Încurajăm investițiile în sectorul vitivinicol și aici mă refer, în primul rând, la investițiile în calitate. Calitatea vinurilor depinde direct de calitatea materiei prime utilizate. Astfel, îndemnăm producătorii să-și asigure investițiile deja făcute utilizând produse eficiente la îngrijirea viței de vie. Corteva dispune de molecula Zorvec, deja cunoscută, iar Zorvec Vinabel este varianta updatată ce oferă mai multă flexibilitate și va deveni foarte populară în următorii 2-3 ani pe piața Moldovei, fiind deja apreciată de producătorii din UE. Utrisha N va ajuta fermierii să facă economii la consumul de îngrășăminte. Produsul nu va înlocui totalmente fertilizarea de bază cu azot, însă va contribui la o reducere importantă a cantităților administrate convertind azotul atmosferic în formă amoniacală utilizată de către plantă în procesele biologice. Produsul va fi disponibil producătorilor din Moldova începând cu anul 2023”, a specificat Igor Stratulat, reprezentant Corteva în Republica Moldova.

Producătorii prezenți la eveniment au avut ocazia să interacționeze, realizând schimburi de experiență, dar și să discute cu unii dintre cei mai buni experți despre particularitățile producerii calitative a viței de vie.

„Sunt implicat în sectorul vinificației de 17 ani, fiind oenologul cramei Villa Vinea din Transilvania. Am vizitat pentru prima dată Moldova, trei crame care m-au impresionat prin investițiile făcute în calitate, tehnologie, agroturism și marketing. Cunoșteam vinurile acestor crame datorită târgurilor internaționale, iar acum am văzut totul în realitate. Mă voi întoarce cu siguranță, deoarece vinificatorii de aici îmi sunt foarte dragi. Ce ține de colaborarea cu Corteva, apreciez mult calitatea produselor și rezultatele pe care le obținem utilizându-le. În primul rând, sunt foarte mulțumit de Karathane și Talendo ce ne asigură protecția viței de vie de făinare, dar și Zorvec, în România, fiind omologat, spre regret, doar Zorvec Zelavin”, a specificat Mihai Deneș.

„Corteva este o companie cu renume, cu istorie, care a reușit să ne convingă, prin calitatea produselor, că trebuie să colaborăm. În sezoanele anterioare, în perioada înfloritului, utilizam Zorvec Vinabria, iar acum, la sigur, noul Zorvec Vinabel își va găsi loc în schema de protecție pe care o implementăm. Aceste produse, aplicate la momentul cuvenit, au eficiență maximă. De aceea, este foarte important să nu ratăm momentul de aplicare”, a spus Ion Efros, fondatorul Glia-Vito. 

Revenim curând cu informații despre noile produse lansate, iar pentru a afla mai multe detalii accesați acest link pentru a lua legătura cu reprezentanții regionali Corteva. 

Luminita Crivoi
Luminita Crivoi
Expert în agricultură

Citește și ›

Advertoriale