În cadrul expoziției Ziua Fructelor, vizitatorii au avut ocazia să descopere gama de echipamente Toyota pentru manipulare și transportul mărfii în depozite disponibilă în Republica Moldova prin intermediul companiei PROMO-SOLUȚII SRL, brandul Etop, distribuitor oficial al stivuitoarelor Toyota.
Pe măsură ce investițiile în depozite frigorifice, linii de sortare și centre de ambalare continuă să crească, eficiența manipulării mărfurilor devine o componentă importantă pentru activitatea fermelor moderne.
Soluții pentru orice etapă a fluxului logistic
Portofoliul Toyota Material Handling prezentat de Etop include o gamă variată de echipamente destinate atât transportului intern al mărfurilor, cât și operațiunilor de ridicare și depozitare la înălțime.
Fermierii și administratorii de depozite au acces la transpalete manuale și electrice, transpalete electrice cu catarg, electrostivuitoare cu catarg retractabil (reach trucks), stivuitoare electrice, stivuitoare cu combustie internă, echipamente de tractare și soluții automatizate pentru logistică.
Aceste utilaje sunt utilizate pe scară largă în depozite frigorifice pentru fructe, centre de colectare și ambalare, depozite de semințe și inputuri agricole, precum și în unități de procesare unde manipularea rapidă și sigură a mărfurilor este o cerință permanentă.
Toyota Traigo48 – unul dintre cele mai apreciate modele pentru depozitele frigorifice
Printre echipamentele care au atras atenția participanților s-a remarcat Toyota Traigo48 cu trei puncte de sprijin, unul dintre cele mai utilizate stivuitoare electrice în depozite frigorifice și spații închise.
Modelul este proiectat pentru activități intensive atât în interior, cât și în exterior, oferind o combinație între dimensiuni compacte, performanță și siguranță.
Capacitatea de ridicare este de 1.600 kg, iar înălțimea maximă de ridicare ajunge până la 7,5 metri, ceea ce îl recomandă pentru depozite cu rafturi înalte și fluxuri logistice intense. Echipamentul funcționează la 48 V și poate atinge o viteză de deplasare de până la 20 km/h, menționează Alexandru Mihalachi, CEO ETOP.
Manevrabilitate ridicată în spații înguste
Configurația cu trei roți permite efectuarea virajelor într-un spațiu redus, caracteristică apreciată în special în depozitele frigorifice unde culoarele dintre rafturi sunt limitate.
Sasiul compact și raza redusă de întoarcere facilitează manipularea paleților în zone unde stivuitoarele convenționale întâmpină dificultăți.
În același timp, compartimentul operatorului este conceput pentru confort și productivitate, fiind echipat cu volan ergonomic, ecran tactil și comenzi intuitive.
Eficiență energetică și siguranță în exploatare
Toyota Traigo48 este disponibil cu mai multe soluții energetice, inclusiv baterii plumb-acid, baterii Li-ion și tehnologii pe bază de hidrogen, oferind flexibilitate în funcție de necesitățile fiecărei exploatații.
Sistemul Toyota SyncoDrive, care combină motorul IPM (Interior Permanent Magnet) cu un controler avansat, contribuie la reducerea consumului de energie și la menținerea unor performanțe ridicate pe durata exploatării.
Pentru creșterea siguranței, echipamentul este dotat cu Sistemul de stabilitate activă Toyota SAS, iar opțional poate fi echipat cu sistemul de asistență SEnS+, care ajută operatorul să identifice riscurile de coliziune în timpul deplasărilor și manevrelor în marșarier.
Etop pune la dispoziția fermierilor din Republica Moldova o gamă completă de utilaje pentru transportul, ridicarea, coborârea și manipularea mărfurilor, adaptate atât depozitelor frigorifice moderne, cât și spațiilor logistice din ferme, unități de procesare și centre de distribuție.
De la transpalete și stivuitoare electrice până la echipamente de mare capacitate și soluții automatizate, compania PROMO-SOLUȚII oferă tehnologii care contribuie la optimizarea fluxului de lucru și la utilizarea eficientă a spațiilor de depozitare.
Pentru mai multe detalii, accesați etop.md sau apelați la numărul de telefon 067 707 707.





