marți, 15 octombrie, 2024
8.2 C
Chișinău

RO-WINE

București, România
12.05.2023 - 14.05.2023

Powered by

client-image

RO-Wine | The International Wine Festival of Romania – ediţia de primăvară a celui mai aşteptat festival dedicat vinurilor premium şi superpremium din România – se va desfăşura pe 12,13 și 14 mai. Conform tradiţiei, gazda festivalului RO-WINE va fi Fratelli Studio, pe strada Glodeni nr 1-3, Bucureşti.

Se pregateşte un weekend efervescent pentru vizitatori, cu număr record de crame participante şi cu oferte gourmet speciale. Peste 1000 de vinuri premium şi superpremium din întreaga lume vor fi deschise spre degustare publicului vizitator.

ICE, Agenţia Italiană pentru Comerţ Exterior, va organiza în premieră salonul Gustul Italiei, cu o selecţie de specialităţi gastronomice italiene şi vinuri de excepţie, inclusiv o selecţie de prosecco şi una de vinuri bio din diferite regiuni ale Italiei.

O zonă specială va fi dedicată celor peste 40 de crame din Republica Moldova, care îşi vor prezenta cele mai noi vinuri în premieră pentru piaţa din România.

De asemenea, alături de numeroşi producători autohtoni, vor mai fi prezenţi producători din Bulgaria, Grecia, Spania, Argentina, SUA, Franta, Noua Zeelandă.

Vizitatorii RO-Wine vor avea ocazia să deguste o selecţie de vinuri spumante şi champagne premium de la producători de vin din România şi internaţionali, importatori şi case de champagne, într-un spaţiu extins în toate cele trei săli de eveniment.

Pentru prima dată, această ediţie se va desfăşura pe parcursul a 3 zile, ziua de vineri 12 mai fiind rezervată sectorului HoReCa. La fel ca la fiecare ediţie, accesul pentru cei implicaţi în piaţa de vinuri sau horeca – somelieri, distribuitori, proprietari de restaurante sau angajaţii lor etc. – este gratuit, în baza înregistrarii prealabile pe site-ul oficial al evenimentului, romaniawinefestival.com.

Un program extins de Masterclass-uri si prezentări se va desfăşura pe toata durata evenimentului. Invitaţi speciali, speakers, autorităţi în domeniu vor purta vizitatorii printre ce le mai frumoase poveşti ale vinurilor.

Invitatul special al acestei ediţii de primăvară este Mihai Morar, un pasionat şi iubitor de vin de excepţie, care aşteaptă cu nerăbdare să descopere cât mai multe etichete şi poveştile spectaculoase din spatele acestora.

Carrefour România, partener al festivalului, va lua parte la această ediţie prin programul Deschidem Vinul Românesc (DVR), un program naţional pe termen lung, care are misiunea de a sprijini industria vinului românesc şi de a pune România pe harta internaţională a vinului.

Articolul precedent
Articolul următor

Evenimente

‹ adv ›