PRIAevents și AIPA, în parteneriat cu FinComBank, Kaufland Moldova, FNF, SMART CREDIT și FEODAL, anunță organizarea celei de-a doua ediții a Pria Gala Femeilor în Agricultură în Republica Moldova. Evenimentul va avea loc la Tekwill în Chișinău, pe data de 20 iunie 2023, începând cu ora 9:30.
Evenimentul își propune să aducă un omagiu femeilor care contribuie semnificativ la sectorul agricol din Republica Moldova și să le ofere o platformă de prezentare, vânzare și degustare.
Invitația este extinsă tuturor doamnelor active în agricultură care doresc să aibă un stand în cadrul evenimentului. Pentru participare, este necesară o înregistrare prealabilă.
De asemenea, cei care doresc să nominalizeze o femeie activă în agricultură sunt rugați să trimită propunerea lor la adresa de email [email protected].
Evenimentul va aduna un panel de experți din agricultură, autorități și companii conexe, care vor dezbate teme importante ale momentului și vor căuta soluții optime pentru dezvoltarea sectorului agricol și a afacerilor femeilor în agricultură.
Pentru înscriere gratuită, cei interesați sunt rugați să trimită un email la adresa [email protected] sau să completeze formularul online.
În cadrul evenimentului vor fi abordate o serie de teme relevante pentru agricultura moldovenească, inclusiv dezvoltarea afacerilor, finanțarea în agricultură, digitalizarea sectorului și multe altele.
Potențialii parteneri interesați de promovare, care doresc să aibă un stand cu degustare și vânzare, sunt invitați să contacteze organizatorii prin email pentru mai multe detalii.