vineri, 27 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeFOTO. Eveniment Corteva: Noutăți importante la capitolul hibrizi și produse de protecție a plantelor

FOTO. Eveniment Corteva: Noutăți importante la capitolul hibrizi și produse de protecție a plantelor

Recomandate

Pentru noul sezon agricol Corteva Agriscience vine cu noutăți la capitolul hibrizi și produse de protecție a plantelor.

Noii hibrizi de porumb și floarea-soarelui ar putea deveni preferații fermierilor datorită caracteristicilor pe care le posedă.

Potențialul acestora a fost prezentat recent în cadrul unui eveniment organizat pe platforma demonstrativă de la Cimișeni, în cadrul întreprinderii fermierului Mihai Cerguță.

„Platforma Corteva este una dintre primele expoziții de acest fel, în care vrem să demonstrăm în câmp potențialul geneticii Pioneer, dar și a produselor de protecție a plantelor pe care compania le pune în piață. La capitolul hibrizi de porumb și floarea-soarelui, conducem detașat piața din Republica Moldova, fiind pentru ambele pe primul loc. Vorbim despre hibrizi care au adus la un alt nivel productivitatea și siguranța recoltei în fermele din această zonă”, ne-a spus Andrei Ciocoi, Category Marketing Manager Oilseeds Corteva.

Hibrizii de porumb prezentați în cadrul platformei, FAO 330-410 dețin întreg eșantionul pretabil pentru Republica Moldova, iar pentru floarea-soarelui au fost prezentați atât hibrizi higholeici, cât și linoleici.

Ambele categorii fac parte din grupa hibrizilor Express, ce au demonstrat pretabilitate bună la cultivare și flexibilitate în aplicarea erbicidelor, cât și rezistența la Orobanche.

„Hibridul de porumb P9889 FAO350 a fost vedeta evenimentului, hibrid ce vine să-l înlocuiască pe P9903 și se diferențiază de acesta prin o productivitate mai mare, fiind un hibrid mai stabil din categoria Aquamax, care va oferi satisfacție de recolte în toate zonele țării”.

Datorită îmbunătățirii permanente a hibrizilor, Corteva Agriscience a înregistrat creșteri importante și în acest sezon.

„Am înregistrat o creștere a vânzărilor de aproximativ 5% la floarea-soarelui și 15% la porumb, hibrizii performanți demonstrând rezultate maxime. Câțiva hibrizi noi au fost deja testați în propriile câmpuri de către fermieri și urmează să lansăm pe piață încă 2 hibrizi de floarea soarelui performanți.

Noii hibrizi își vor confirma performanța în câmpurile fermierilor. De asemenea, pentru anul viitor, vrem să consolidăm mai mult pachetele disponibile – produse de protecție a plantelor+semințe, încurajând fermierii să opteze pentru acestea, ceea ce la sigur le va asigura recolte mai sporite”, a explicat Oleg Nistiriuc, Reprezentant Vânzări Semințe Corteva în Republica Moldova.

Noutatea sezonului – Hibridul de floarea-soarelui P64LE137

„P64LE137 este hibridul de floarea soarelui marca Pioneer care are toate șansele să devină la fel de cultivat ca și hibridul P64LE25, fiind mai timpuriu și având o rezistență mai bună la secetă”.

P64LE137 are mai multe îmbunătățiri agronomice – cea mai sporită protecție la Orobanche, făcând față la orice rasă de Orobanche din Europa.

„Aș vrea să amintesc și de tradiționalul hibrid de floarea-soarelui P64LE99, fiind cel mai cultivat hibrid în România, sperăm că va ocupa mai mult teren și în Republica Moldova. Acest hibrid preferă densități mai mari, vorbim de aproximativ 70 de mii de plante recoltabile la hectar, fiind necesare 100-110 kg N/ha, 70-80 kg P/ha și tratamente chimice obligatorii”.

Noi produse Corteva™ Agriscience consacrate noului sezon

Igor Stratulat, Reprezentant Vânzări Produse Protecția Plantelor în Moldova a vorbit despre produsele consacrate, dar și noutățile companiei.

„Pentru toate parcelele de floarea soarelui a fost aplicat produsul Tanos® cu norma de 0,6 litri la hectar, iar pe parcelele de porumb produsul Cordus® Plus. Ca noutate pentru 2022 vom veni cu o îmbunătățire a produsului Cordus® Plus, aici vorbim de Cordus® Forte.

Noile ingrediente ne vor permite să aplicăm produsul până în fenofaza de 8 frunze ale porumbului, lucru care va aduce un beneficiu imens fermierilor. Astfel, în anii în care din cauza lipsei precipitațiilor sau a prezenței acestora tratamentele nu pot fi realizate în fenofaza dorită avem o flexibilitate maxim posibilă, fără impact negativ asupra plantelor de cultură”.

Ce ține de remanența produsului în sol, după aplicarea produsului la porumb pot fi aplicate diferite scheme de asolament, fără a afecta cultura următoare.

O altă noutate a companiei pentru noul sezon este produsul Verben™.

„Aplicat în T1 cu norma de 0,75-1,0 l/ha produsul nu are adversari în Europa. Produsul este foarte concentrat, eficient și când boala deja a început să se dezvolte. Asigură o protecție de peste 4 săptămâni la cultură, fiind eficient mai ales în combaterea făinării”.

Pentru cultura de rapiță noutatea companiei este produsul Slash™, ce conține substanța activă Arylex™, moleculă cunoscută datorită produsului Helianthex.

„Pentru culturile speciale noutățile companiei sunt: Delegate™ – insecticid selectiv destinat controlului larvelor de lepidoptere (omizi), a minatoarelor, tripșilor și puricilor meliferi din pomicultură și Fontelis® –  fungicid sistemic pentru combaterea unui spectru larg de boli la culturile horticole”.

Detalii despre produse pe acest link.

Pentru gazda evenimentului, cultivarea hibrizilor Pioneer este o premieră, astfel că fermierul așteaptă cu nerăbdare campania de recoltare pentru a face mai multe concluzii.

„Până în acest an am cultivat doar porumb autohton, însă în dependență de rezultatele pe care le vom obține vom analiza oportunitatea de cultivare și a hibrizilor Pioneer. Același mecanism va fi aplicat și pentru floarea-soarelui. La moment, rezultatele din câmp sunt promițătoare. Semănăm an de an aproximativ 300-400 hectare de porumb, iar floarea-soarelui este cultivată pe aproximativ 500 ha, ne-a spus gazda evenimentului, fermierul Mihai Cerguță.

La eveniment au venit peste 100 de participanți din zona de centru a țării:

„În acest an nu am cultivat hibrizii Pioneer, ca rezultat al secetei din 2020. În 2022 la sigur vom cultiva hibrizii de porumb și floarea-soarelui Pioneer, datorită experienței din anii precedenți, în care și-au demonstrat performanța. Sunt hibrizi ce merită a fi cultivați”, susține Ion Plămădeală, întreprinderea Plămădeală-Agro, Criuleni.

„Cultivăm circa 600 de hectare de porumb hibrizi Pioneer, suntem mulțumiți de rezultatele obținute an de an. Cred că, vom obține în condițiile acestui an o recoltă medie de porumb de minim 10 tone la hectar. Nu dispunem de uscătorii, de aceea este foarte important să cultivăm hibrizi ce pierd rapid din umiditate, acest lucru este asigurat ușor de hibrizii Pioneer”, a explicat Igor Gurdiș, Traidan Agro. 

Luminita Crivoi
Luminita Crivoi
Expert în agricultură

Citește și ›

Advertoriale