luni, 23 decembrie, 2024
1.2 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeFOTO. VIDEO. Agroprofi, acum mai aproape de fermierii din nordul țării. Cum arată noua...

FOTO. VIDEO. Agroprofi, acum mai aproape de fermierii din nordul țării. Cum arată noua filială de la Bălți

Recomandate

Fermierii din nordul țării au acum un motiv în plus pentru a procura tehnică și utilaje agricole de la compania Agroprofi. Și asta pentru că dealerul oficial al tehnicii Case IH în Moldova a deschis la Bălți o filială modernă care să răspundă solicitărilor venite din zonă mult mai operativ.

Inaugurarea filialei a avut loc în această joi, 29 septembrie, în prezența a peste 60 de agricultori, și se înscrie în angajamentul Agroprofi de a veni mai aproape de clienții săi pentru a le eficientiza activitatea. Locația dispune de showroom, zonă de service, magazie de piese de schimb și birouri unde fermierii vor putea primi consultanță.

Compania recunoaște că a ales să deschidă prima filială la nordul țării întrucât, la moment, sectorul agricol este mult mai bine dezvoltat în această regiune. Sudul însă nu bate pasul pe loc, de aceea în primăvară, la Comrat, urmează să fie inaugurată o a doua filială Agroprofi.

ghiliovCuvântul de salut a revenit directorului firmei, Vladimir Ghiliov: „Ideea de creare a unei filiale în zona de nord a venit din dorința de a fi mai aproape de clienții noștri. Astfel vom putea interveni mai operativ atunci când ne vor cere ajutorul, fie că vorbim de piese de schimb sau lucrări de reparație și întreținere”.

Acesta a precizat că marea majoritate a lucrărilor de reparație, în special a motoarelor sau a sistemelor hidraulice, vor fi făcute acum la Bălți. Tot aici se va găsi o magazie cu piese de schimb și de uzură, iar în cazuri excepționale piesele ce nu sunt în stoc vor fi importate din Germania și vor ajunge în țară în maximum 24-48 de ore.

Pe lângă beneficiile directe aduse agricultorilor, compania a reușit să creeze odată cu deschiderea filialei opt locuri noi de muncă. Doi angajați se vor ocupa de piesele de schimb, alți trei vor asigura deservirea clienților, iar celelalte trei persoane vor fi responsabile de vânzări, adică vor lucra nemijlocit cu agricultorii.

În fruntea reprezentanței a fost desemnat Podgurskii Andrei, care s-a alăturat companiei Agroprofi acum un an, anterior activând în același domeniu.

podgurschi„Sunt foarte bucuros  că Agroprofi a decis să vină mai aproape de agricultorii din regiunea de nord. Strategia noastră este clară: să avem grijă de clienți, să le auzim cerințele și cel mai important să le furnizăm servicii prompte și de calitate”, a adăugat el.

La moment, la Bălți, agricultorii pot vedea expuse cultivatoarele și tractoarele Case IH de 150 CP și până la 340 CP, dar în timpul cel mai apropiat vor fi aduse și alte utilaje din portofoliul firmei ce ar putea trezi interesul oamenilor de afaceri din regiune.

Șeful secției vânzări și marketing, Igor Ciudnîi spune că extinderea nu are ca scop monopolizarea pieței, ci mai degrabă menținerea pozițiilor prin îmbunătățirea relației cu clienții.

„De pe urma deschiderii acestei reprezentanțe vor avea de câștigat atât fermierii, cât și compania. Agricultorii pentru că vor beneficia de ciudniiserviciile post-vânzare în timp util, respectiv vor fi scutiți să mai facă un drum până la Chișinău ca să facă plinul consumabilelor, iar firma pentru că își va scurta lanțul logistic. Să zicem că o gospodărie din raionul Râșcani ne-a cerut ajutorul. Ca să intervină cei din Chișinău aveau nevoie de jumătate de zi doar să ajungă la fața locului, pe când celor Bălți le-ar lua doar o oră”, a precizat Ciudnîi.

Transmisiune Facebook LIVE VIDEO de la eveniment.

Deschiderea oficială a filialei #CaseIH la Bălți!

Posted by Agrobiznes – Fermierul on 29 Septembrie 2016

Deși în ultimii ani din cauza secetei rezultatele agricultorilor din nord au fost mai slabe, potențialul agriculturii din zonă este foarte ridicat, de aceea și cele mai multe vânzări ale Agroprofi sunt către ei. Inaugurarea acestei filiale, potrivit managerului pe vânzări zona nord, Sergiu Teșcureanu, este binevenită deoarece îi va ajuta pe fermieri să economisească timp prețios, fără de care agricultură eficientă nu se face.

„După cum vedeți Case IH, împreună cu partenerul său din Moldova – Agroprofi, s-a ținut de cuvânt și a venit în întâmpinarea Gabriyelyanfermierilor moldoveni, asigurându-le acces rapid și sigur la serviciile noastre. Oricând aveți nevoie de informații sau sfaturi legate de tehnică vă așteptăm, ușile noastre sunt mereu deschise. Mai mult, nu ne vom opri aici, dar vom continua să creștem, să ne dezvoltăm și să investim în agricultura Republicii Moldova”, a declarat în cuvântul de salut Vladimir Gabriyelyan, reprezentat Case IH în Ucraina și R. Moldova.

Fermierii care colaborează cu Agroprofi salută decizia firmei de a veni mai aproape de ei, deși recunosc că nu au avut nici până acum motive de plâns. Mihai Bejan, din raionul Râșcani, de exemplu, ne-a zis că are de patru ani în gospodărie un tractor Case IH de 155 CP, de care este foarte mulțumit.

mihai-bejan„Au fost cazuri când a fost nevoie de intervenit în teren și deși problemele păreau a fi neînsemnate, un reprezentant al companiei a venit întotdeauna la timp să soluționeze întrebarea. Tractorul nu ne-a făcut probleme până acum, dar suntem conștienți că odată cu trecerea timpului va fi nevoie să apelăm mai des la serviciile Agroprofi, de aceea deschiderea acestei filiale cade numai bine pentru noi”, spune el.

Cu intenția de a se interesa de o posibilă achiziție a unui tractor Case IH a venit la eveniment Alexandru Oțel, el fiind administratorul Cuhagroest SRL din raionul Glodeni.

otel„Avem multă tehnică cumpărată, dar ne-ar interesa și un tractor de la Agroprofi. Gospodăria noastră este mare, avem aproape 1700 de hectare în gestiune, pe care recoltăm în mare parte sfeclă de zahăr”, ne-a zis fermierul.

Noua filială a fost deschisă pe teritoriul localității Elizaveta, de lângă Bălți. Primarul satului, Pelaghia Bălțat a venit cu un cuvânt de salut:

Pelaghia Baltat„După destrămarea URSS, agricultorii au fost împroprietăriți cu pământ, dar tehnica moștenită este total depășită. Ca să obțină rezultate frumoase fermieri au nevoie nu doar de condiții climaterice prielnice, dar și de tehnică performantă, cum este cea de la Agroprofi”.

Datele de contact ale noului centru sunt: orașul Bălți, str. Soroca 117/6.

harta-agroprofi-balti

Galerie foto de la eveniment realizată de reporterul Agrobiznes.

Posted by Agrobiznes – Fermierul on 30 Septembrie 2016

Agrobiznes
Agrobiznes
Portalul agricol #1 în Moldova

Citește și ›

Advertoriale