La Chișinău a avut loc un eveniment dedicat fermierilor, în cadrul căruia compania Mas Seeds a prezentat portofoliul său de hibrizi de porumb și floarea-soarelui, alături de serviciile agronomice care completează genetica.
Întâlnirea a reunit aproximativ 70 de fermieri din centrul și sudul Republicii Moldova, interesați de soluții adaptate unui context agroclimatic tot mai impredictibil.
Mas Seeds își construiește portofoliul pornind de la două culturi de bază – porumbul și floarea-soarelui – și investește constant în dezvoltare genetică.
În fiecare an, compania înregistrează varietăți noi, selectate pentru a răspunde diferitelor condiții de sol, climă și sisteme de cultivare, cu hibrizi disponibili în toate grupele de maturitate și segmentele tehnologice.
20 de loturi demonstrative planificate în 2026
Vsevolod Druța, reprezentant Mas Seeds pentru Republica Moldova, a evidențiat interesul crescut al fermierilor pentru portofoliul companiei și planurile de extindere.
„Anul acesta vom realiza aproximativ 20 de loturi demonstrative, din nord până în sud, inclusiv în Stânga Nistrului, iar anul viitor vom extinde portofoliul în funcție de cerințele fermierilor.”
Adaptarea la stresul climatic, o prioritate în selecția hibrizilor
Alina Petrea, Director de Marketing Mas Seeds pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, a subliniat că abordarea companiei depășește simpla furnizare de semințe.
„Ne aflăm la Chișinău pentru a prezenta seria de soluții Mas Seeds, pentru că discutăm de la semințe la soluții complete. Atât la cultura de floarea-soarelui, cât și la porumb, fermierii se confruntă cu diferite provocări, iar răspunsul nostru constă în hibrizi cu toleranță la secetă marcați cu eticheta WATERLOCK, până la hibrizi cu toleranță ridicată la principalele boli, marcați cu eticheta HELIOSMART pentru floarea-soarelui.”
Conceptul WATERLOCK reunește patru criterii agronomice majore: eficiență mai bună a polenizării și fecundării, sistem radicular bine dezvoltat, stabilitate în diferite condiții de cultură și potențial ridicat de producție, oferind astfel un răspuns coerent la stresul hidric.
Totodată, Mas Seeds integrează genetica într-un pachet mai amplu, prin programul AGROPLUS® Care, orientat spre optimizarea costurilor și obținerea unor producții competitive din punct de vedere economic.
„Acționăm împreună pentru o agricultură în continuă schimbare. Pentru noi, un fermier mulțumit înseamnă un obiectiv îndeplinit”, a punctat Alina Petrea.
Floarea-soarelui și porumbul, portofolii construite pentru diversitate și stabilitate
Ionuț Sichim, director comercial Mas Seeds pentru estul României și Republica Moldova, a detaliat structura portofoliului prezentat fermierilor moldoveni.
„La floarea-soarelui, am venit cu hibrizi care acoperă toate nevoile fermierilor: tehnologii Express și Clearfield, un hibrid High Oleic și hibrizi cu toleranță la Orobanche până la rasa G, având în vedere că anul trecut, în sudul Republicii Moldova, a fost identificată această rasă. Un exemplu este MAS 852SU. Pentru toleranță la secetă avem hibridul MAS 900SU, hibrid WATERLOCK, recunoscut pentru comportamentul bun în condiții uscate.”
Portofoliul de floarea-soarelui include hibrizi semi-tardivi linoleici, cu stabilitate bună a producției, adaptabilitate ridicată și profil sanitar solid, precum și soluții Clearfield Plus și High Oleic, orientate către fermele care urmăresc valorificarea diferențiată a recoltei.
În ceea ce privește porumbul, Mas Seeds propune hibrizi din grupe FAO variate, de la FAO 270 până la FAO 390, dar și un hibrid destinat producției de siloz.
Aceștia sunt selectați pentru vigoarea la răsărire, toleranța la cădere, comportamentul bun în condiții de stres hidric și stabilitatea producțiilor în diferite areale.
„Pe lângă genetică, oferim servicii și suport tehnic împreună cu distribuitorii noștri. Monitorizăm loturile cultivate, urmărim evoluția culturilor și venim cu recomandări adaptate, astfel încât fermierii să obțină rezultate conforme așteptărilor”, a explicat Ionuț Sichim.
AGROPLUS® Care, de la date agronomice la decizii informate
Componenta de servicii a fost detaliată de Serafin Guillaume, șef Dezvoltare produse pentru diversificare și agroecologie în cadrul Mas Seeds.
„Programul AGROPLUS® Care include instrumente, expertiză agronomică și suport personalizat, menite să sprijine fermierii în maximizarea producțiilor în contextul actual și optimizarea costurilor. Oferim analize de sol pentru recomandări de fertilizare adaptate fiecărei parcele, analize de țesut foliar pentru eficientizarea fertilizărilor și acces la AGROTEMPO®, un instrument digital care urmărește operațiunile din câmp de la semănat până la recoltare.”
În plus, Mas Seeds colaborează cu parteneri specializați în agrodigital din Franța, pentru soluții de gestionare a irigațiilor, bazate pe date satelitare privind evapotranspirația și aportul real de apă din precipitații și irigații.
Mas Seeds își construiește strategia locală pe genetică adaptată, servicii agronomice aplicate și dialog constant cu fermierii, într-un efort de a răspunde concret provocărilor actuale din agricultură.
Pentru mai multe detalii, apelați la reprezentanții Mas Seeds în Republica Moldova Vsevolod Druța, Area Sales Manager:











