‹ adv ›
miercuri, 15 iulie, 2026
30.6 C
Chișinău
RO
IT
‹ adv ›
HomepageȘtiriStatul are restanțe de aproape 1,9 miliarde de lei la plata subvențiilor

Statul are restanțe de aproape 1,9 miliarde de lei la plata subvențiilor

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Aproximativ 1,9 miliarde de lei reprezintă valoarea restanțelor pe care statul le are față de agricultori în baza cererilor de subvenționare depuse anterior. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) susține că a solicitat Ministerului Finanțelor alocarea unor surse financiare suplimentare, însă, în prezent, nu poate indica un termen exact în care aceste plăți vor fi efectuate.

Subiectul a fost discutat pe 15 iulie în cadrul ședinței Comisiei parlamentare pentru controlul finanțelor publice, care a examinat raportul Curții de Conturi privind gestionarea resurselor din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR).

Restanțele vizează dosarele depuse în 2025

Potrivit directoarei adjuncte a AIPA, Diana Coșalîc, toate restanțele existente se referă la dosarele depuse anul trecut și includ:

‹ adv ›
  • 500 de milioane de lei – plăți complementare;
  • 1,4 miliarde de lei – subvenții post-investiții rămase neacoperite.

În total, suma ajunge la aproximativ 1,9 miliarde de lei.

Reprezentanta AIPA a precizat că instituția desfășoară în prezent o campanie de informare în teritoriu privind noul Program Strategic al Politicii Agricole și informează fermierii despre situația finanțării.

„În această perioadă desfășurăm o campanie de informare în teritoriu cu fermierii pentru a promova noul program strategic al politicii agricole și, totodată, le menționăm că suntem în identificarea de surse pentru dosarele depuse în anul 2025. Guvernul își va onora obligațiunile pe cele care sunt eligibile sau cele care sunt corect implementate”, a declarat Diana Coșalîc.

Aceasta a mai precizat că restanțele aferente anilor 2023 și 2024 au fost achitate integral.

‹ adv ›

Curtea de Conturi: s-au asumat angajamente peste posibilitățile bugetare

Raportul Curții de Conturi indică faptul că una dintre principalele probleme a fost planificarea insuficientă a resurselor financiare, ceea ce a permis asumarea unor angajamente fără acoperire bugetară și a condus la acumularea datoriilor față de agricultori.

Șefa misiunii de audit, Larisa Ceban, a declarat că în perioada 2023–2024 au fost depuse aproximativ 15,8 mii de dosare, în valoare totală de 3,4 miliarde de lei, de peste patru ori mai mult decât resursele disponibile în Fond.

Potrivit Curții de Conturi, lipsa unor criterii clare de prioritizare și a unei evaluări a impactului măsurilor de sprijin a redus predictibilitatea bugetară și a contribuit la întârzieri în plata subvențiilor.

„Lipsa criteriilor clare de prioritizare și a evaluării impactului măsurilor de sprijin afectează predictibilitatea bugetară, generează angajamente fără acoperire financiară și întârzieri la plata subvențiilor, cu efecte negative asupra sectorului agricol”, a subliniat Larisa Ceban.

‹ adv ›

MAIA: noul sistem nu va mai permite acumularea de datorii

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare susține că noul cadru normativ privind subvenționarea, intrat în vigoare în luna ianuarie, schimbă mecanismul de acordare a sprijinului financiar.

Potrivit Galinei Petrachi, șefă de direcție în cadrul MAIA, apelurile de depunere a cererilor vor fi lansate doar în limita fondurilor disponibile, iar fiecare intervenție va avea alocat un buget clar.

În același timp, subvențiile post-investiție nu mai sunt prevăzute în noua legislație, fiind înlocuite cu un mecanism prin care cererile sunt depuse înainte de implementarea investițiilor.

„Deja nu se vor mai recepționa cereri fără acoperire financiară și nu se vor mai acumula acele datorii. Cererile se depun până la implementarea proiectelor. Formula de subvenționare post-investiție nu mai este prevăzută de noul cadru normativ. Aceasta este și recomandarea Uniunii Europene de a exclude această formă de susținere, deoarece ea este mai mult pentru a menține sectorul agricol, dar nu pentru dezvoltare”, a explicat Galina Petrachi.

Curtea de Conturi cere măsurarea rezultatelor obținute din subvenții

Raportul de audit evidențiază și faptul că, deși statul acordă sprijin financiar prin numeroase măsuri, impactul socio-economic al acestora este dificil de evaluat, deoarece nu există indicatori suficient de clari privind rezultatele obținute.

Curtea de Conturi consideră că obiectivele politicilor de subvenționare trebuie însoțite de indicatori de performanță cuantificabili, care să permită evaluarea eficienței fondurilor publice investite și corelarea acestora cu evoluția producției agricole.

Programul strategic 2026–2030 introduce indicatori de performanță

Reprezentanții MAIA afirmă că noul Program Strategic al Politicii Agricole pentru perioada 2026–2030 va include indicatori de realizare, rezultat și impact pentru fiecare tip de investiție finanțată.

Totodată, Ministerul Agriculturii și AIPA vor prezenta anual Guvernului, până la 31 martie, un raport privind gestionarea Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, care va include și evaluarea indicatorilor stabiliți pentru măsurile de sprijin.

‹ adv ›
Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Staff Editor
🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›