vineri, 5 decembrie, 2025
9.4 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeVladimir Ivanov: „Cu rapița Dekalb am obținut peste 4 t/ha. Am ales hibridul pentru...

Vladimir Ivanov: „Cu rapița Dekalb am obținut peste 4 t/ha. Am ales hibridul pentru noul sezon”

Recomandate

Vladimir Ivanov este un fermier din Șeptelici, Soroca, care alături de fiul său, gestionează întreprinderea SRL Soragrovis.

În mod tradițional, asolamentul include grâu, orz, floarea-soarelui, porumb, rapiță și legume. Au încercat să cultive mazărea pe suprafețe mici și ar dori să le extindă, ținând cont de avantajele pe care le oferă mazărea în asolament, însă rămân sceptici din cauza prețului de comercializare.

De fapt, rapița este încă o cultură relativ nouă în asolamentul Soragrovis. După o încercare nereușită de a o cultiva acum vreo zece ani, au decis să se reîntoarcă și, totuși, să valorifice această oportunitate, fiind o cultură aflată deja pentru al treilea sezon în rotație.

„La rapiță contează totul: genetica, nutriția care trebuie aplicată la timp și protecția eficientă a culturii. Nu trebuie neglijată tehnologia, altfel nu obții rezultate. Atunci, nu am rămas satisfăcuți și am abandonat ideea. Apoi, am decis să încercăm din nou. În acest an, am recoltat rapița Dekalb cu o producție de peste patru tone/hectar. Pentru noi e un rezultat mai mult decât mulțumitor și o vom mai cultiva”.

În sezonul anterior au optat pentru doi hibrizi de rapiță Dekalb: DK Expectation – variantă clasică, cât și pentru un hibrid de rapiță din sistemul Clearfield – DK Immortal.

„Ne-au plăcut mult cum s-au comportat hibrizii și pentru noul sezon unul din cei 3-4 pe care planificăm să-i cultivăm cu siguranță va fi Dekalb, iar ținând cont de faptul că tindem spre sistemul Clearfield, cel mai probabil va fi DK Immortal”.

Vladimir Ivanov spune că schimbările climatice impun o schimbare de abordare în lucrările solului, reducându-le la minim. Astfel, în cadrul gospodăriei testează diferite lucrări.

„Trebuie să păstrăm umiditatea în sol, căci secetele sunt tot mai frecvente, iar asta se face inclusiv prin reducerea lucrărilor. Pentru noi, controlul buruienilor rămâne încă o problemă. Astfel, analizăm cum am putea îmbunătăți lucrurile. Totuși, chiar anul acesta comparativ cu anii precedenți am redus lucrările”.

DK Immortal CL – hibrid eminent în portofoliul Clearfield

DK Immortal CL este hibridul ales și pentru acest sezon. Acesta se remarcă prin potențial mare de producție, profil sănătos, dezvoltare rapidă în toamnă şi rezistență la scuturare.

Pe lângă acestea, DK Immortal CL mai vine cu avantajele:

  • Toleranță ridicată la boli, inclusiv la virusul galben al ridichii
  • Conținut ridicat de ulei
  • Comportament bun la Sclerotinia
  • Rezistenţă genetică la putregaiul negru RLM-7
  • Rezistenţă la scuturarea boabelor din silicve
  • Dezvoltare rapidă din toamnă
  • Toleranță la ger.

DK Expectation – hibrid timpuriu, sănătos, securizează profitul și în anii secetoși

Precum am menționat, unul dintre hibrizii aleși este DK Expectation, ce se caracterizează prin:

  • Toleranță ridicată la virusul galben al ridichii
  • Conținut ridicat de ulei
  • Comportament bun la Sclerotinia
  • Rezistenţă genetică la putregaiul negru RLM-7
  • Rezistenţă la scuturarea boabelor din silicve
  • Dezvoltare rapidă toamna
  • Toleranță la ger
  • Utilizarea eficientă a azotului
  • Maturitate timpurie.

Pe lângă rapița Dekalb, SRL Soragrovis a mai semănat în acest an și porumb Dekalb.

„Reieșind din ceea ce vedem acum în câmp, cu siguranță vor fi rezultate. Așteptăm recoltarea”.

dk immortal

Pentru mai multe detalii despre hibrizii disponibili, ia legătură cu reprezentantul Bayer din zona ta:

bayer moldova
Luminita Crivoi
Luminita Crivoi
Expert în agricultură

Citește și ›

Advertoriale