‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiri54 de antreprenori vor beneficia de susținere financiară prin Programul „PARE 1+1”

54 de antreprenori vor beneficia de susținere financiară prin Programul „PARE 1+1”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

54 proiecte investiționale noi create de lucrătorii migranți sau rudele acestora vor beneficia de susținere financiară prin intermediul Programului de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1”, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).

Titularii afacerilor au semnat cu ODIMM contractele de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 13,27 mln lei. Potrivit estimărilor, vor fi create și menținute 124 noi locuri de muncă, iar investițiile cumulative în economia națională vor constitui 32,48 mln lei.

Domeniile în care antreprenorii vor investi sunt: agricultură (cultivarea cerealelor, cepei, cartofului, viței-de-vie, nuci, alune și pruni, plantarea pomușoarelor și baciferelor, creșterea animalelor, struților și apicultură); prestări servicii (prelucrarea terenurilor, construcții și depozitare, transport, spălătorie auto, salon de frumusețe, publicitate și tipografiei); industrie (producerea pâinii și produselor de patiserie, prelucrarea lemnului și confecționarea serelor).

‹ adv ›

Din cele 54 de întreprinderi aprobate pentru finanțare nerambursabilă 59% sunt în faza extinderii/dezvoltării afacerii, iar 41 % în faza de lansare. În același timp, 31,5% din afaceri sunt create și administrate de femei, iar 59,3% de tineri. Analiza provenienței remitențelor relevă faptul că cei 54 solicitanți investesc remitențele provenite din: Italia, Federația Rusă, Marea Britanie, Germania, Irlanda, România, SUA, Republica Cehă, Arabia Saudită, Canada, Elveția, Norvegia, Portugalia și Spania. Ideile de afaceri propuse de migranți vor fi implementate în 25 raioane din Republica Moldova.

Conform rezultatelor implementării Programului „PARE 1+1” în perioada 2010-2018 la Program s-au înregistrat 2600 persoane, dintre acestea 2186 au fost instruite în domeniul inițierii și dezvoltării unei afaceri. Pe parcursul celor opt ani de implementare, a fost facilitat accesul la finanțare nerambursabilă pentru 1306 întreprinderi, în sumă de 257,12 mln lei care vor genera investiții în economie de peste 804,34 mln lei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›