În ciuda tuturor aspectelor negative pe care le are o afacere în domeniul agriculturii, și aici pot fi trecute în listă următoarele: înghețuri, seceta, ploile devastatoare cu grindină și vijelii, ratele la bancă, subvențiile care se lasă așteptate sau despăgubirile care, adesea, conform agricultorilor, nu suplinesc prejudiciul adus… Chiar și așa, tinerii, cei a căror vârstă nu a depășit 35 de ani, continuă să muncească pământul, acasă, în Moldova.
Am întrebat 5 tineri din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 28 și 35 de ani, ce-i motivează să lucreze în agricultură și-n domeniul agricol, iar răspunsurile lor au fost cu adevărat variate – de la moștenirea primită de la părinți, până la dorința de a avea o afacere de suflet, fără a fi nevoie să părăsească hotarul țării.
Vedeți mai jos ce ne-au afirmat protagoniștii acestui articol.
Ion Rusu de mic copil a făcut agricultură, iar de la 22 de ani gestionează terenurile cu căpșuni în satul Sadova, Călărași.
“Afacerea e o moștenire de la părinți. De mic lucrez cu familia mea și am învățat multe lucruri și nici nu-mi imaginez că aș putea face altceva, căci îmi știu bine meseria”.
Zinaida Plămădeală este administratoarea cooperativei Berries Grup, iar de curând, împreună cu membri acesteia, s-a implicat în proiectul USAID/APM privind construcția primei sere computerizate pentru producerea materialului săditor de căpșun.
„Nu am crezut niciodată că o să ajung să fac agricultură. Sunt aici datorită fratelui meu, Dumitru Plămădeală, el fiind cel care a inițiat o afacere în domeniul agricol, cultivând căpșuni, iar eu m-am implicat tot mai mult și mai mult. Am lucrat de când mă știu în afacere de familie, iar când aleg să mă implic, o fac în totalitate. Agricultura pentru mine înseamnă multă muncă, destule nopți nedormite în sezon, dar și satisfacția faptului că văd un rezultat palpabil”.
Petru Morari se ocupă de ambalarea verdețurilor în cadrul unei companii administrată de Ilie Verdeș în Mereni, Anenii Noi.
„Fac agricultură de vreo 8 ani. Îmi place munca și iubesc să am grijă de plante. Urmăresc cu plăcere cum acestea se dezvoltă, apoi sunt ambalate și ajung către clienți noștri”.
Lider de cooperativă în satul Cunicea, Florești, Ilia Fedorciucov face agricultură de mai bine de 7 ani și-i motivează pe membrii acesteia să pună umărul la extinderea domeniilor de activitate ale cooperativei specializate, deocamdată, pe creșterea castraveților și căpșunilor.
„În primul rând, am fost motivat de tatăl meu, care a făcut agricultură toată viața. Eu am absolvit Universitatea Agrară de Stat și am continuat traseul început de el. În cel de-al doilea rând, îmi place domeniul și sunt sincer îndrăgostit de acesta”.
Dacă pentru cineva părinții sau frații au reprezentat sursa de inspirație pentru a porni pe cărările agriculturii, pe Nicoleta Burcovschi soțul a motivat-o să gestioneze o afacere cu mure în satul Sauca, raionul Ocnița. Cei doi își propun astfel să reușească să câștige acasă, fără a fi nevoie ca soțul Nicoletei să lucreze în Belgia.
„Ideea de a lansa o afacere în domeniul agricol i-a venit soțului meu acum 3 ani. El mi-a adus argumente convingătoare, iar eu am rămas de acord. De atunci gestionez 5 hectare de pământ, printre care se găsește livada de nuci și plantația de mure”.
La nivel european, numai 11 % din exploatațiile agricole sunt gestionate de fermieri mai tineri de 40 de ani – iar tinerii se lasă greu convinși să devină agricultori, susține site-ul Comisiei Europene.
Comentarii