Oameni de afaceri din Republica Moldova şi din oraşul italian Verona vor lansa proiecte comune în domeniul agroalimentar.
O înţelegere în acest sens a fost încheiată în cadrul întrevederii ministrului agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, cu primarul oraşului Verona, Flavio Tosi, consilierul pentru probleme economice al Comunei Verona, Enrico Corsi şi preşedintele Centrului Agroalimentar „VeronaMercato”, Erminia Perbellini, în cadrul vizitei sale la Verona, în perioada 9-10 septembrie.
Scopul vizitei a fost identificarea noilor oportunități de colaborare în sectorul agroalimentar, în special, preluarea experienţei italiene în ceea ce priveşte modelul şi funcţionarea centrelor agroalimentare.
În cadrul întrevederilor a fost discutată posibilitatea încheierii unor acorduri bilaterale, posibilitatea de extindere şi amplificare a relaţiilor dintre Verona şi Republica Moldova, dezvoltarea pieţei de export a produselor agricole etc.
Totodată, o delegaţie din Verona va efectua, în timpul apropiat, o vizită la Chişinău, pentru a iniţia raporturi de colaborare între agenţii economici, bănci şi întreprinderi.
Comentarii