‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 25 decembrie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriFermier: Am dat acum 3 ani floarea soarelui și încă n-am primit banii

Fermier: Am dat acum 3 ani floarea soarelui și încă n-am primit banii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Nicolae Cristea din satul Sofia raionul Hâncești povestește că în toamna anului 2017, în timp ce era în plină campanie de recoltare a culturilor de grupa a doua, a vândut o bună parte din producția de floarea-soarelui direct de pe câmp. A vorbit la telefon cu responsabilii de la o companie care se ocupă de achiziționarea cerealelor, unde au stabilit prețul și alte aspecte comerciale.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost adus de transportatorii care au venit să ia producția agricolă.

După ce au luat marfa, cumpărătorii au plecat, iar agricultorul din Hâncești, spune că nici după 3 ani, nu-și poate recupera banii de la această companie.

„Această firmă îmi datorează 150 de mii de lei și de 3 ani aștept să-mi restituie banii. Între timp am aflat că nu doar mie îmi e datoare, mai sunt fermieri din regiune, cărora trebuie să le întoarcă banii. Unora, sume cu mult mai mari decât a mea”, povetește fermierul.

‹ adv ›

Nicolae Cristea spune că a fost nevoit să vândă producția agricolă direct din câmp, pentru că nu reușea să o transporte la cel mai apropiat elevator din regiune, și așa a ajuns în capcana escrocilor.

„Închiriasem combina care recolta și nu reușeam cu transportarea la elevatorul din Lăpușna. Atunci ei m-au sunat și imediat au venit direct pe câmp să cumpere floarea-soarelui. Conform contractului, plata trebuia făcută în termen de 7 zile lucrătoare după achiziționarea mărfii”, susține agricultorul.

Fermierul spune că s-a adresat și la poliție, dar așa și nu-și poate face dreptate.

„Eu i-am sunat la o săptămână, mi-au spus că fac achitarea, și la câteva zile au dispărut. Și numărul de telefon și-au schimbat. Am scris plângere la poliție. Primim scrisoare în fiecare lună că se tot amână judecata. De fiecare dată se invocă anumite motive”, zice indignat fermierul.

„Cel mai tare mă doare că atunci când eu sunt dator unei companii ori la bancă, imediat sunt găsit. Statul îți ia tehnica cumpărată ori îți blochează conturile, dar când e vorba de așa firme care ne iau banul din buzunar, noi trebuie să alergăm ani de zile să ne de-a banii noștri, munciți de noi”, zice Nicolae Cristea din Hâncești.

Acum 3 ani fermierul avea în jur de 30 de hectare de floarea-soarelui. Spune că de atunci nu mai seamănă această cultură. În acest an, pe toate cele 100 de hectare a avut semănat doar porumb, de pe care nu a strâns, din cauza secetei, nici măcar un kilogram.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›