‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 31 octombrie, 2024
15 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleSelectare companie de consultanță pentru elaborarea materialelor de instruire (e-curs) destinate GȚ

Selectare companie de consultanță pentru elaborarea materialelor de instruire (e-curs) destinate GȚ

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Sectorul agricol joacă un rol important în combaterea sărăciei şi insecurității alimentare în Republica Moldova. Exploatațiile agricole de dimensiuni micro și mici reprezintă 95 % din totalul exploatațiilor agricole și asigură 71% din totalul producției agricole în țară.

Din cauza dotării tehnice insuficiente și lipsei unei educații antreprenoriale și competențelor în domeniul agricol, o mare parte din aceste terenuri sunt transmise cu drept de arendă producătorilor agricoli mari, iar cei care păstrează terenurile, se angajează în activități agricole de subzistenţă.

Femeile, persoanele în vârstă și cei cu un nivel de educație mai scăzut raportează venituri mai mici și sunt cei mai vulnerabili din punct de vedere economic. 

‹ adv ›

Exploatațiile agricole mici reprezintă, prin urmare, pentru micii fermieri un segment încă nevalorificat ce urmează a fi dezvoltat și fortificat, fiind o oportunitate pentru asigurarea securității alimentare a gospodăriilor.

Prima etapă în acest proces o reprezintă dezvoltarea capacităților antreprenoriale și legalizarea activității economice. Cea mai accesibilă formă organizatorico-juridică de legalizare a activității economice în rândul micilor fermieri este Gospodăria Țărăneasca (de fermier) (GȚ), care se fondează în baza terenurilor aflate în proprietate și utilizează în mare parte munca personală a membrilor GȚ (membrii familiei).   

Pornind de la aceste premise, UCIP IFAD va selecta o companie de consultanță cu experiență în dezvoltarea materialelor educaționale pe subiecte antreprenoriale (în continuare Prestator), care va elabora conținutul didactic al unui modul de e-learning (e-curs), pentru instruirea grupului țintă în mediul digital, privind pașii necesari de parcurs în scopul deschiderii unei Gospodării Țărănești și cele mai importante aspecte de care trebuie să țină cont pentru o administrare corectă a acesteia (aspecte operaționale, fiscale, contabile, juridice, etc). 

‹ adv ›

Materialul didactic va complementa și alte produse de dezvoltare antreprenorială și educare financiară elaborate anterior în cadrul Proiectului, și va fi dedicat în exclusivitate pentru micii antreprenori care doresc să-și legalizeze afacerea sub forma unei Gospodării Țărănești sau pentru cei care deja dețin una, dar doresc să-și îmbunătățească abilitățile antreprenoriale.

La moment, nu există suport informațional consolidat și unificat privind aspectele juridice și specifice privind înființarea și administrarea unei Gospodării țărănești, informațiile fiind dispersate sau integrate aleatoriu în diferite surse, sau sunt greu perceptibile din cauza terminologiei academice și juridice, nefamiliare grupului țintă. 

Materialul elaborat de Prestator urmează a fi integrat pe platforma online de educație financiară și antreprenorială dezvoltată la moment de UCIP IFAD: ”AgriBusiness Development Center”.

‹ adv ›

Domeniul de aplicare 

Prin implementarea acestui proiect, Beneficiarul își propune să asigure furnizarea unui conținut didactic de e-learning pentru următorii utilizatori

  1. Fermieri care dețin exploatații agricole mici (mai puțin de 10 ha). De cele mai multe ori, deținătorii de teren practică activități agricole fără a fi înregistrați, rămânând marginalizați în accesarea diferitor surse de finanțare, servicii de extensiune, suport din partea statului. Materialul didactic va fi util atât pentru cei care se decid să înființeze o GȚ, cât și pentru cei care deja dețin una, dar se confruntă cu diferite neclarități în ceea ce ține de administrarea corectă a acesteia. Un accent aparte se va pune pe incluziunea economică a tinerilor și femeilor.
  2. Migranții – persoanele revenite de peste hotare (cetățeni ai Republicii Moldova) care decid să inițieze afaceri în domeniul agricol,
  3. Formatori – conținut on-line de formare continuă a adulților va fi accesibil și pus la dispoziție gratuit pentru diferiți formatori care doresc să-l utilizeze ca material didactic în activitățile lor profesionale, sau să direcționeze cursanții la acest conținut, 
  4. Publicul larg, experți, companii de consultanță și alte persoane interesate de subiect.

Pe tot parcursul contractului Prestatorul va fi responsabil de următoarele:

  • Managementul activității contractului: personal, organizare, planificare, proiectare, execuție, monitorizare, livrare, bugetare si raportare.
  • Comunicarea permanentă cu Beneficiarul la toate etapele de implementare, pentru a coordona, valida punctele critice ale contractului, pentru a obține clarificări de interpretare a prezentului TdR, pentru obținerea de feedback și aprobare a activităților realizate la fiecare etapă de execuție.
  • Livrarea produselor si serviciilor conform graficului stabilit.
  • Identificarea riscurilor, propunerea de soluții în scopul eliminării constrângerilor și evitării situațiilor de criză.
  • Monitorizarea calității produselor livrate si serviciilor prestate.
  • Gestionarea aspectelor de proprietate intelectuală a conținutului care va fi creat (conținutul educațional, imagini, fotografii, etc.).  

Cerințe minime de eligibilitate:

  1. Persoana juridică înregistrată în Republica Moldova;
  2. Experiența companiei de cel puțin 5 ani în prestarea serviciilor de consultanță pentru businessul agricol;
  3. Echipă de experți: 
  • Managerul de proiect cu experiență de lucru specifică ca manager de proiect;
  • minim 2 autori cu experiență relevantă în domeniul economiei agricole, administrarea afacerilor, finanțe sau alte discipline relevante;
  • designer grafic, cu experiență demonstrată în domeniul editării grafice a contentului digital.

Criterii de evaluare pentru lista scurtă:

  1. Experiența companiei de cel puțin 5 ani în prestarea serviciilor de consultanță pentru businessul agricol (număr ani de experiență) – 10 puncte;
  2. Experiența companiei în prestarea serviciilor de elaborare a studiilor, ghidurilor practice, dezvoltarea manualelor, resurselor de instruire în domenii relevante sarcinii (minim 3 contracte în ultimii 3 ani) – 15 puncte;
  3. Managerul de proiect cu experiență de lucru specifică ca manager de proiect (minim 2 contracte de aceeași complexitate și domeniu de aplicare descris în ToR în ultimii 3 ani)-10 puncte;
  4. Experiență relevantă a echipei de autori în elaborarea studiilor, ghidurilor practice, dezvoltarea manualelor, resurselor de instruire în domeniul economiei agricole, administrarea afacerilor, finanțe sau alte discipline relevante (cel puțin 3 produse finalizate similare activității pentru fiecare expert, în ultimii 3 ani)- 40 puncte;
  5. Experiența de lucru a designer-ului grafic – experiență demonstrată în domeniul editării grafice a resurselor digitale (cel puțin 5 produse finalizate de design grafic, în ultimii 3 ani). Referințe la  lucrări din portofoliu, vor fi incluse în ofertă – 25 puncte.

Important! Nu se vor admite la concurs companiile care:

  • nu și-au îndeplinit obligațiunile și sarcinile în raporturile contractuale anterioare cu UCIP IFAD;
  • sunt implicate deja în 3 raporturi contractuale în derulare cu UCIP IFAD.

Prestatorul de servicii va fi selectat in conformitate cu Metoda de Selectare Bazată pe Calificarea Consultanților (CQS) expusă in Manualul de Procurări IFAD.

Doar companiile care vor fi selectate în Lista scurtă vor fi invitate să prezinte oferta tehnica și oferta financiară.

Scrisoarea de exprimare a interesului va include materiale și informațiile care demonstrează experiența și calificarea ofertantului, completată conform modelului Scrisorii de Exprimare a Interesului publicată pe site-ul ucipifad.md în rubrica Achiziții, Licitația 21/21 PRR.

Scrisorile de exprimare a interesului autentificate cu semnătura persoanei responsabile și ștampila companiei vor fi transmise electronic la adresa de mai jos până la 17.03.2021, ora 10:00.

Mai multe informații pot fi solicitate în scris la adresa indicată mai jos: 

  • Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD), Attn: Nicolae Babără, Specialist Procurări, of.  1307, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 162,  Chișinău, MD-2004,  Republica Moldova. 
  • E-mail: [email protected].
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›