‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 25 noiembrie, 2024
-1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriVeronica Zgurean – agronomul care a revenit în țară pentru a produce fructe

Veronica Zgurean – agronomul care a revenit în țară pentru a produce fructe

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Veronica Zgurean este agronomul pentru care livada a devenit, în ultimii 14 ani, a doua casă.

„Domeniul agricol nu a fost de la început pe placul meu, mi-am dorit să studiez contabilitatea, dar în anul în care am depus actele la Colegiul Agricol din orășelul Camenca nu mai era disponibilă această specialitate și am fost nevoită să aplic la agronomie”, spune agronomul.

După finisarea studiilor, specialista a activat în cadrul sovhozului din localitatea de baștină, iar ulterior a plecat la muncă în Israel.

„Am fost plecată o perioadă peste hotare, în Israel. Am lucrat acolo mai mult de doi ani și la propunerea conducătorului Domulterra SRL, dna Aliona Mandatii am revenit în țară. Din toamna anului 2007 am inițiat activitatea în cadrul întreprinderii. Am început de la plantarea primilor pomi în livadă,  întreprinderea nu avea încă plantații. Acum avem 47 hectare livadă de măr și 15 hectare de cireș”, relatează Veronica Zgurean.

Specialista în agronomie spune că lucrul în livadă îi aduce o satisfacție deosebită. Ea relatează că, participând la toate lucrările din livadă, la înființarea ei, se bucura foarte mult când vedeam că toți pomii au prins rădăcini.

„Pe parcurs se mai întâmplă că pomii se îmbolnăvesc și te doare inima când un copac a fost rupt de cineva sau nu a fost tăiat cum trebuie”, menționează femeia.

‹ adv ›

Agronomul Domulterra SRL ne-a spus că pentru a obține rezultate bune în domeniul producerii fructelor, este nevoie să ai dragoste față de lucrul pe care îl faci, dar și cunoștințe.

Specialista afirmă că la început întâmpina dificultăți pentru că tehnologiile de producere se schimbă în permanență, dar datorită internetului, cărților și participării active la seminarele și vizitele de studiu organizate de Asociația Moldova Fruct, a obținut cunoștințele necesare.

„Foarte multe lucruri le înveți aplicându-le în practică. Noi avem un plan bine stabilit al tuturor lucrărilor care este necesar să fie efectuate în livadă. Pe parcursul anilor ne-am deprins în așa fel, încât să le reușim pe toate la timp.

Urmăresc fiecare fază din livadă pentru a vedea ce dăunători și boli apar și pentru a interveni la momentul potrivit. Folosim stațiile meteo care ne facilitează procesul de urmărire a bolilor, ne orientăm după ele, dar și după starea livezii. Avem stabilit un plan clar al stropiturilor, lista preparatelor pe care le putem utiliza. Pentru fiecare an avem elaborată o schemă a stropirilor în livadă în conformitate cu perioadele de vegetație și în baza observațiilor. Suntem deținători ai certificatului GlobalG.A.P și respectăm toate cerințele”, spune Veronica Zgurean.

Pentru Domulterra SRL contează mult ca fructele produse să fie de o calitate înaltă și inofensive. În acest scop sunt depuse eforturi enorme.

„Avem ani dificili, cu condiții climaterice nefavorabile, dar depunem efort pentru ca fructele pe care le producem să fie calitative și inofensive. Nu este totul ideal, dar ne bucurăm când avem un fruct de calitate înaltă”, subliniază specialista în agronomie.

‹ adv ›

Veronica Zgurean nu regretă că a ales acest domeniu de activitate, își iubește profesia și plantele pe care le compară cu un organism viu care are nevoie de atenție și grijă. De ceva timp, muncește cot la cot cu fiul său care a susținut masteratul în domeniul protecției plantelor.

„Dacă aș putea da timpul înapoi, probabil aș alege același domeniu de activitate. Producerea fructelor implică un grad înalt de responsabilitate, iată de ce sunt severă cu muncitorii, pentru că lucrurile trebuie făcute bine și conștiincios”, menționează specialista.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›