‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 11 august, 2024
25 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCoridor verde prin posturile vamale interne pentru fermierii din Dubăsari

Coridor verde prin posturile vamale interne pentru fermierii din Dubăsari

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Fermierii și agenții economici care au terenuri agricole amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol vor beneficia de coridor verde prin posturile vamale interne și nu vor mai întâmpina dificultăți la transportarea recoltei.

Agricultorii nu vor mai plăti taxa de 3.000 de lei pentru certificatele eliberate de Camera de Comerț, care confirmă originea autohtonă a mărfii.

Modificarea a fost anunțată pe 23 septembrie, de prim-ministrul Natalia Gavrilița în cadrul unei întruniri cu mai mulți fermieri din raionul Dubăsari.

‹ adv ›

Una dintre soluțiile propuse este ca transportarea producției agricole să se facă în baza unui act confirmativ eliberat de către Consiliul Raional Dubăsari (Direcția agricultură și cadastru). 

Totodată, primăriile locale ar urma să elibereze un certificat despre mărimea terenului. În baza acestor două documente fermierii ar putea transporta recolta prin punctele vamale interne.

„Vreau să mă asigur ca va fi un proces corect și echitabil, sperăm că se va reuși asigurarea acestei soluții la nivel local”, a spus premierul.

În cadrul ședinței s-a discutat și despre problema taxelor impuse de structurile din stânga Nistrului, dar și despre impedimentele create prin punctele de trecere. 

‹ adv ›

Au fost abordate și potențiale modificări la Regulamentul de subvenționare în agricultură. În acest context, premierul a subliniat că mecanismul de acordare a subvențiilor în agricultură este în prezent în proces de ajustare, astfel încât să fie asigurată maximă transparență, echitate și eficiență.

În total, 5 primării din raionul Dubăsari (Molovata Nouă, Cocieri, Coșnița, Doroţcaia și Pârâta) au terenuri amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol. Este vorba despre 9544,62 ha de terenuri, inclusiv 6499 ha cu destinație agricolă.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›