Agricultura Moldovei, datorită condițiilor climaterice favorabile, conjuncturii internaționale benefice, dar nu în ultimul rând și datorită investițiilor din ultimii ani, în acest an va înregistra o creștere spectaculoasă și, conform estimărilor economistului Veaceslav Ionița, va depăși ușor nivelul de 40 de miliarde de lei.
Seceta și pandemia de anul trecut au provocat cel mai mare declin în Producția Agricolă din Moldova, din toată perioada de existență a agriculturii organizate.
Pentru o înțelegere mai bună a fenomenelor, economistul a elaborat un model, care ne permite să comparăm datele în timp.
Astfel, a estimat volumul producției agricole globale în Moldova pentru ultimii 70 de ani la valoare și prețurile de astăzi. Pentru a facilita compararea, până în 1991 este estimată producția agricolă globală doar pe malul drept al Nistrului.
În următorii ani, producția agricolă obținută în gospodăriile individuale a dominat producția din Moldova.
Însă, trebuie să spunem că această producție, de fapt, era o agricultură naturală, de subzistență și nu însemna o agricultură performantă cu tehnologii moderne, care să permită un trai decent celor care o practică.
Comentarii