Campania de recoltare a orzului a început în sudul Republicii Moldova, unde temperaturile ridicate din ultimele zile au accelerat maturarea culturilor.
Primele combine au intrat în lanuri, iar fermierii profită de condițiile favorabile pentru a aduna recolta în cele mai bune condiții.
Frații Veaceslav și Vitalie Burlacu, compania Svirol-Agro, ne-au transmis imagini din câmp, surprinse în timpul lucrărilor de recoltare.
Evident, pentru toți cei implicați în agricultură, această perioadă reprezintă unul dintre cele mai importante ale anului agricol.
După o primăvară cu precipitații neobișnuite și variațiile de temperatură, rezultatele obținute la recoltare vor arăta impactul condițiilor din vegetație asupra productivității culturilor.
În mod tradițional, orzul este prima cultură păioasă care ajunge la maturitate și deschide campania de recoltare a cerealelor. În multe exploatații agricole din sudul țării, finalizarea recoltării orzului va fi urmată de pregătirile pentru recoltarea grâului și a rapiței.
În următoarele zile, pe măsură ce combinele vor avansa în lanuri, agricultorii vor putea face o evaluare mai exactă a producțiilor și a calității recoltei din acest an.
Amintim că, în sezonul 2025–2026, în perioada iulie–februarie, Republica Moldova a exportat 126 854 tone de orz, ceea ce reprezintă o creștere de 4,3% comparativ cu aceeași perioadă a sezonului precedent.
Pe de altă parte, potrivit unor estimări citate de Ministerul Agriculturii, suprafața cultivată cu orz pentru recolta 2026 s-a redus cu aproximativ 15–20% față de anii precedenți, în special la orzul de toamnă.







Comentarii