‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
3.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriCod Galben de vânt puternic și scădere a temperaturii medii zilnice cu până la...

Cod Galben de vânt puternic și scădere a temperaturii medii zilnice cu până la 8°C

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis Cod Galben de vânt puternic și scădere a temperaturii medii zilnice.

Astfel, în intervalul 11-12.01.2022 este prognozat vânt puternic, iar în perioada 12-13.01.2022 scăderea temperaturii medii zilnice pe întreg teritoriul țării.

Pe arii extinse se prevăd intensificări ale vântului din direcție nordică în rafale de până la 15-20 m/s, iar temperatura medie zilnică a aerului va scădea cu 5-8°C.

‹ adv ›

Amintim că, în decursul săptămânii trecute (3-9 ianuarie 2022) pe teritoriul țării s-a semnalat vreme anomal de caldă pentru perioadă dată și cu precipitații. 

Temperatura medie săptămânală a constituit +2,5..+5,0ºС, fiind mai ridicată față de valorile normei cu 6,0-7,5ºС. Asemenea regim termic în această perioada se semnalează în medie o dată în 5-10 ani.

Temperatura maximă a aerului a urcat până la +17,4ºС (stația meteorologică Tiraspol, 5 ianuarie), ceea ce se semnalează pentru prima dată din toată perioada de observații, depășind cu 1,4ºС recordul precedent din anul 2007 (stația meteorologică Bravicea și Dubăsari).

‹ adv ›

Temperatura minimă a aerului a scăzut până la -9ºС (stația meteorologică Bălțata, 8 ianuarie).

Cantitatea precipitațiilor căzute pe 95% din teritoriul țării a constituit 1-5 mm (10-70% din normă), în restul teritoriului – 6-9 mm (85-115% din normă).

Cantitatea precipitațiilor după regiuni a constituit:

‹ adv ›
  • în nordul țării – 1-5 mm (10-70% din normă), izolat – 7-9 mm (100-115% din normă);
  • în centrul țării – 1-4 mm (10-50% din normă);
  • în sudul țării – în fond 1-5 mm (10-70% din normă), izolat – 6-9 mm (85-115% din normă).

Învelișul de zăpadă s-a înregistrat izolat în unele zile ale săptămânii. Spre sfârșitul săptămânii, în unele raioane grosimea acestuia pe platformele meteorologice a constituit 1-3 cm.

Culturile de toamnă în decursul săptămânii s-au aflat în stare de repaus vegetativ.

Temperatura minimă a solului la adâncimea nodului de înfrăţire a culturilor de toamnă (3 cm) în decursul săptămânii a scăzut până la 0..-2ºC, fiind mult mai ridicată faţă de valorile critice (-15ºC).

În decursul săptămânii solul a fost în fond dezghețat. În ultima zi a săptămânii adâncimea de îngheț a solului izolat a constituit 1-7 cm.

Plantațiile multianuale în decursul săptămânii s-au aflat în stare de repaus vegetativ. Condiţiile meteorologice pentru iernatul culturilor de toamnă și plantaţiilor multianuale au fost satisfăcătoare.


‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›