‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 24 decembrie, 2024
6.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriSute de persoane semnează petiția pentru ca UASM să-și păstreze statutul și identitatea

Sute de persoane semnează petiția pentru ca UASM să-și păstreze statutul și identitatea

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Sute de absolvenți ai Universității Agrare de Stat din Moldova, dar și mai multe asociații de profil, reprezentanți a sectorului agricol își exprimă nemulțumirea privind anunțul Ministerului Educației și Cercetării despre fuzionarea UASM cu UTM.

Peste 800 de persoane deja au semnat o petiție online fiind împotriva acestei restructurări.

Una dintre organizațiile care este împotriva acestei modificări este Federația Națională a Fermierilor. În continuare, prezentăm argumentele acesteia:

„Un asemenea proces, autoritățile îl numesc reformă. În societatea noastră cuvântul reformă a devenit unul de batjocură, fiindcă urmările au fost grave. Oare această reformă propusă de către Ministerul Educației se va deosebi de celelalte? Nu credem, deoarece se vede cu ochiul liber că are o abordare superficială care se reduce la niște indicatori căntitativi: număr mic de studenți, cheltuieli mari, etc. Federația Națională a Fermierilor consideră intenția Ministerului de a lichida Universitatea Agrară un pas negîndit, lipsit de argumente temeinice. 

Economia agrară are nevoie de Universitatea Agrară în calitate de pilon principal al unui sistem integrat de studii, cercetare și extensiune. Se cuvine ca autoritățile să-și pună un obiectiv clar de reformare a instituției existente, de dezvoltare a capacităților ei administrative, profesionale, cercetare și transfer de  tehnologii moderne către agricultori. 

Universitatea Agrară este prima instituție superioară de învățământ din Basarabia, care a ajuns în starea care este tot din cauza autorităților statului, care ani în șir n-a  pus accent pe problema educației, cercetării științifice și transferului tehnologic. Federația Națională a Fermierilor cheamă Guvernul Republicii Moldova să renunțe la acest pas greșit, din punctul nostru de vedere și să organizeze consultări cu organizațiile reprezentative din domeniul agricol cu referire la acest subiect  important pentru economia agrară din țara noastră”, susține FNFM.

‹ adv ›

Amintim că, procesul de reorganizare este planificat între perioada de absolvire a studiilor și începutul noului an de studii.

Admitere la studii superioare se va desfășura doar în instituțiile reorganizate, iar transferul studenților se va finaliza până la începutul noului an de studii.

MEC menționează că va susține financiar procesul de modernizare a universităților. Pentru realizarea acestui scop, vor fi alocate peste 700 de milioane de lei, dintre care:

  • pentru modernizarea sistemului de management și asigurarea calității în învățământul superior – circa 200 de milioane de lei,
  • pentru modernizarea infrastructurii universităților și dezvoltarea programelor de studii – circa 500 de milioane de lei.
‹ adv ›
‹ adv ›

3 Comentarii

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›